Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:27 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE1 Meteo. În Dobrogea ploile tot vin. Toată ziua vor fi averse și instabilitate atmosferică

ro

20 Jun, 2021 02:38 1778 Marime text
  • Administrația Națională de Meteorologie a schimbat culorile în acestă noapte pentru Zona Dobrogei: de la Codul Portocaliu s-a trecut, nu se știe pentru cât timp, la Cod Galben.
 
Și așa se face că potrivit specialiștilor până la noapte, aproape de miezul nopții, ploile tot vin.

În Dobrogea, Moldova, estul Transilvaniei şi nordul Olteniei şi local în Muntenia, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.

Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Vremea se va menține în general instabilă şi la începutul săptămânii viitoare, în special în zonele montane ne mai atenționează specialiștii de la ANM.

UPDATE 1. Ora 06.00

 Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizarea nowcasting Cod Portocaliu, valabilă până la ora 08.00, pentru județul Tulcea-zona localităților Măcin, Isaccea, Jijila, Greci, Luncavița, Carcaliu, Văcăreni, Grindu, I.C. Brătianu;

Se vor semnala averse torențiale ce vor depăși 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

UPDATE 2. Ora 08.00

Administrația Națională de Meteorologie a emis cod portocaliu de vreme rea, valabil între orele 8:05-9:00.

Sunt afectate județul Constanța: Constanța, Medgidia, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Nicolae Bălcescu, Mircea Vodă, Castelu, Poarta Albă, Ciobanu, Crucea, Ghindărești, Cuza Voda, Saligny, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Pantelimon, Târgușor, Tortoman, Siliștea, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu; județul Tulcea: Măcin, Isaccea, Jijila, Topolog, Luncavița, Casimcea, Dăeni, Văcăreni, Grindu, Smârdan, I.C. Brătianu;

Potrivit meteorologilor, se vor semnala averse torențiale ce vor depăși 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii