Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:30 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suntem pentru creșterea salariilor bugetarilor

ro

12 Mar, 2012 23:01 589 Marime text

În contextul atâtor dezbateri cu privire la unele măsuri cu iz politicianist și electoral, considerăm că problema readucerii salariilor bugetarilor la nivelul anterior este un gest de dreptate socială ce trebuie înfăptuită. În acest sens, solicităm Guvernului să remedieze greșala imensă pe care a făcut-o anteriorul Guvern, și să reașeze atâția salariați în ierarhia salarială conform pregătirii și muncii depuse de aceștia, limitând astfel impactul atâtor măsuri nechibzuite.

În ceea ce privește salariații din sistemul sanitar, acesta este doar unul din mulții pași ce trebuie făcuți pentru a așeza salariații și din punct de vedere salarial în locul pe care-l ocupă în ierarhia socială.

Solicitarea noastră este determinată și de faptul că efectele creșterii salariilor au un impact pozitiv inclusiv asupra bugetelor C.A.S. și C.N.A.S., beneficiind de ea pe această cale toți românii. Creșterea salariilor, sporind contribuțiile la sănătate, va reduce un dram din imensul deficit de finanțare al acestui sistem.

De asemenea, considerăm că pe fondul actualelor deficite ale bugetului C.A.S. măsura reducerii contribuțiilor la acest buget ar accentua dezastrul sistemului public de pensii. Sub sloganul sprijinirii investitorilor și micilor întreprinzători în ultimii 5 ani s-au tot redus contribuțiile la bugetele C.A.S. și C.N.A.S., singurul efect constituindu-l creșterea averilor unora și accentuarea dificultăților celor care depind într-o măsură considerabilă de cele două bugete. Am asistat astfel la periclitarea pensiilor și sănătății populației de dragul unor investitori care-și trimit profitul în alte țări și nu creează noi locuri de muncă.

Suplimentar, estimăm că impactul reducerii contribuției C.A.S. asupra salariaților din sectorul privat ar fi nesemnificativ și incomparabil mai mic decât cel rezultat în urma creșterii puterii de cumpărare a bugetarilor.

Sperăm ca acesta să fie primul pas din așteptata întoarcere la normalitate, refăcând astfel orizontul de speranță al românilor.

Președinte,

Rotilă Viorel

Ti-a placut articolul?

Comentarii