Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:55 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Made in Aristoteles Workshop (AW) 4 filme produse la AW, proiectate la Open Soros Society Movies

ro

26 Nov, 2012 20:39 1240 Marime text

Patru titluri realizate la atelierul anual de film documentar Aristoteles Workshop au fost selectate pentru a fi proiectate anul acesta în cadrul serilor Open Society Movies.

Open Soros Society Movies este un proiect al Fundaţiei Soros Romania început pe 8 noiembrie anul curent şi dedicat în special filmelor documentare nominalizate şi premiate în cadrul festivalurilor de prestigiu.

Proiecţiile au loc marți, 20 noiembrie, începînd cu ora 19:00 la Centrul Public al Fundaţiei Soros din Bucureşti, strada Căderea Bastiliei 33. Intrarea este liberă. Pentru a vă confirma prezența, vă rugăm să trimiteți un mail la adresa centrulpublic@soros.ro.

Cele patru filme documentare made in Aristoteles Workshop care vor putea fi văzute sînt: Nu te supăra.../Don't Get Me Wrong (de Adina Pintilie), Bar de zi (de Corina Radu), Ciobanul zburător (de Cătălin Muşat) şi Căutare/Quest (de Ionuţ Piţurescu).

-------------------------
1. Nu te supăra, dar.../Don't get me wrong

Regia: Adina Pintilie

Sinopsis: Nu sînt chiar prieteni, doar siliţi să trăiască împreună. Ocsy mătură treptele de la biserică zilnic, mereu la costum şi cravată, sporovăind cu Dumnezeu. Alex are o adevărată pasiune pentru ştiinţă şi pentru un regim de viaţă sănătos. Abel îi hrăneşte pe toţi şi, la nevoie, le schimbă scutecele. Ignat mută pietre. De la stînga la dreapta, apoi de la dreapta la stînga. Un mic univers cu legi perfect valide, dar care scapă total logicii normale. În fond, cine poate spune cu certitudine ce e normal şi ce nu?

Premii. Multipremiat în peste 30 de festivaluri prestigioase, printre care: Locarno, IDFA Amsterdam, Sarajevo, Golden Dove la Leipzig DFF, Montpellier, Trieste, Varșovia etc.

Trailer-ul filmului

2. Bar de zi/Day Bar & Other Stories

Regia: Corina Radu

Sinopsis: Un bar de zi din Sibiu şi poveştile simple ale unor oameni obişnuiţi cu vieţi şi destine care par să se împletească.

Premii. Selecționat și premiat la numeroase festivaluri, printre care: LAlternativa - Barcelona, Camerimage - Polonia, "Cel mai bun regizor" - DaKino.

Trailer-ul filmului

3. Ciobanul zburător/The Flying Shepherd



Regia: Cătălin Muşat

Sinopsis: Într-un domol peisaj tradiţional, o poveste simplă despre două culturi care se întîlnesc. Un documentar despre un loc atemporal realizat de un tînăr regizor cu ochi de pictor. (Cristina Corciovescu, critic de film)

Premii. Mențiune specială la Locarno

4. Căutare/Quest

Regia: Ionuţ Piţurescu

Sinopsis. Într-o lume a plasticului și a reciclării, doi prieteni, dogari nomazi cu un ritm de viață aparte, pricepuți la lucruri de care nu prea mai e nevoie, fără bunuri împovărătoare, nici măcar un ceas, își găsesc timp să caute sensuri. Sau lipsa lor. În această existență marginală, care l-ar entuziasma pe Zola, prietenia lor pare a rezista într-o zonă atemporală.

Premii. Marele premiu pentru "pentru cel mai curajos proiect de scurtmetraj", Cannes 2010, Quinzaine des Realisateurs. Nominalizat la: TIFF 2010 "scurtmetraje" şi la Premiile Gopo 2011, "cel mai bun film documentar".

Trailer-ul filmului
--------------------------------

Despre Aristoteles Workshop (AW)

Aristoteles Workshop (AW) este un atelier anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute.

În ultimii 7 ani, filmele produse de AW au fost selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste etc. Susținut de Canalul ARTE/France, alături de Centrul Național al Cinematografiei, programul oferă participanţilor un triplu beneficiu: să înveţe, să producă un film şi să fie promovaţi ca cineaști. A șaptea ediție a workshopului intensiv, produs de Dan Nuțu a avut loc la Vama (judeţul Suceava), în Bucovina, la Casa Călin. Programul este susținut de companiile iStyle Bucharest, Apple Premium Reseller din România și AVIS Rent a Car. AW este realizat cu ajutorul tele

Pe parcusul celor șase ediţii precedente, trainingul a fost susținut de nume importante din industrie: celebrul regizor iranian Rafi Pitts (ale cărui filme au participat în competițiile festivalurilor de la Berlin, Veneția etc.), Thierry Garrel (fostul şef al Departamentului de Film Documentar al canalului TV ARTE/France), Nino Kirtadze (regizoare de filme documentare, fostă consilieră a preşedintelui georgian şi jurnalist de război), Jennifer Fox (una dintre cele mai controversate și premiate regizoare și producătoare de documentare), documentariștii olandezi John Appel și Jeroun Berkvens, Simon Brook (producător, regizor, membru al Academiei Britanice de Film şi Televiziune), Marijke Rawie (preşedinte ExpertDocs), Michal Bregant (decanul universității FAMU din Praga), Steven Ascher și Jeanne Jordan (documentariști nominalizați la Oscar, premiați la Sundance și câștigători ai premiului Peabody), Martichka Bozhilova (producător AGITPROP, Bulgaria) și commissioning editors de la canalul Arte/France.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii