Persoană suspectată de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor
Persoană suspectată de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor
26 Nov, 2025 15:00
ZIUA de Constanta
23
Marime text
23
Marime text

Astăzi, 26 noiembrie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, au pus în aplicare un mandat de aducere, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolare a minorilor în scopuri sexuale și trafic de influență.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în intervalul iulie 2024 – august 2025, o persoană i-ar fi solicitat, în mod repetat, unei victime minore (în vârstă de 15/16 ani în perioada respectivă), să realizeze și să-i transmită fotografii și videoclipuri cu conținut sexual explicit, promițându-i în schimb diferite sume de bani, precum și sprijin pentru a fi admisă la o unitate de învățământ la care minora dorea să acceadă.
Pe parcursul anului 2024, persoana în cauză i-ar fi trimis victimei, prin intermediul unor rețele de socializare, mai multe fotografii, autoproduse, în care și-ar fi expus zonele intime.
De asemenea, i-ar fi solicitat persoanei vătămate minore să se întâlnească în scopul de a întreține acte și raporturi sexuale, reiterând promisiunea că, în schimb, își va exercita influența (auto-invocată) asupra unor funcționari publici (nenominalizați) pentru a fi repartizată la o unitate de învățământ pentru care nu ar fi avut media minimă de admitere.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila.
Precizăm faptul că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și
Materiale pornografice cu minori distribuite în mediul online! Mai multe persoane, în atenția procurorilor DIICOT
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


