Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:47 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

ro

14 Jun, 2024 19:14 595 Marime text





 
  • PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţene, alături de conducerea centrală, a anunţat, vineri, preşedintele partidului, Nicolae Ciucă.

"Am încheiat întâlnirea conducerii PNL cu preşedinţii de filială din întreaga ţară. Am avut o analiză a rezultatelor obţinute la alegerile locale şi europarlamentare. Am plecat de la datele pe care le avem astăzi de la Biroul Electoral Central. Discutăm despre scorul politic al PNL, de peste 30%, şi un număr de 2,5 milioane de voturi. Folosesc acest prilej pentru a le mulţumi încă o dată românilor care au avut încredere şi au votat PNL şi le mulţumesc şi celor care nu au votat, fiind convins că, odată ce vom evolua în pregătirea şi derularea alegerilor următoare, vor cântări şi vor vedea toate realizările pe care PNL le-a realizat în administraţia locală şi la guvernare. (...) La final, am avut o discuţie legată de perspectiva alegerilor viitoare şi, în unanimitate, toţi preşedinţii de filială au susţinut ca PNL să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale", a declarat Ciucă, după reuniunea desfăşurată la Poiana Braşov, conform Agerpres.


El a adăugat că, în continuare, PNL va participa la guvernare şi speră la aceeaşi atitudine "onestă şi de parteneriat politic" în coaliţie.

"Ca atare, de aici înainte, vom continua să asigurăm participarea PNL la guvernare. Sperăm în aceeaşi atitudine onestă şi de parteneriat politic, aşa cum l-am avut şi până acum, în coaliţie. Şi, desigur, tot ceea ce se va decide vizavi de data alegerilor, vom analiza în coaliţie şi se va comunica public atunci când Guvernul va lua o decizie pe acest subiect", a afirmat preşedintele liberalilor.


Liderul PNL a precizat că singura chestiune de analizat, legat de data alegerilor prezidenţiale, este cea privind efectele asupra procesului de învăţământ, având în vedere că scrutinul prezidenţial ar urma să se suprapună cu începerea noului an şcolar.

Ciucă a fost întrebat ce mai este de analizat legat de data alegerilor prezidenţiale, având în vedere afirmaţiile premierului care a ieşit, vineri, şi a repetat că aceste alegeri vor fi în luna septembrie, aşa cum s-a decis în coaliţie, susţinând, totodată, că "nu ar trebui să schimbăm data pentru interesele politice ale unora" şi că "şmecheria se termină la Palatul Victoria".

"Acum, când vine vorba de decizii luate la acest nivel nu cred că trebuie să vorbim de şmecherii. (...) Este o chestiune foarte serioasă, nu este vorba despre nicio şmecherie. Nu am avut niciodată un astfel de comportament, iar problema care a venit din feedback-ul şi din analizele preşedinţilor de filială şi de altfel, am văzut şi analizele unor comentatori legate de ceea ce a însemnat procesul electoral şi efectele asupra procesului de învăţământ. Sunt părinţi care au ridicat această problemă că se apropie examenul de capacitate şi în unele şcoli nu s-a reluat procesul de învăţământ. Este singura chestiune care trebuie să fie analizată, ţinând cont de faptul că alegerile prezidenţiale practic se suprapun pe începerea anului şcolar", a declarat Ciucă.


Preşedintele PNL a fost întrebat şi cum va putea funcţiona coaliţia în continuare dacă vor exista doi candidaţi la prezidenţiale, respectiv Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu.

"Suntem doi contracandidaţi care, cel puţin din perspectiva mea, am respectat tot ceea ce ţine de relaţia de guvernare, relaţia politică în interiorul coaliţiei. Am avut o atitudine cât se poate de echilibrată şi de onestă şi la fel vom avea şi de aici înainte. De altfel, în perioada aceasta a campaniei - şi chiar şi a precampaniei - cele două partide s-au confruntat, cu excepţia a câtorva locaţii, s-au confruntat şi guvernarea a funcţionat ", a declarat Ciucă.
 

Citește și
 PNL oferă funcțiile de premier și comisar european la schimb cu susținerea PSD la prezidențiale
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii