Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:00 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră Gheorghe Constantin, preşedinte, deţine trei apartamente şi o casă în Constanţa (documente)

ro

25 Apr, 2018 00:00 3210 Marime text
În Monitorul Oficial a fost publicată, la începutul lunii aprilie 2018, decizia prin care Gheorghe Constantin a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore (ACROPO) la Marea Neagră. Documentul a fost semnat de prim-ministrul Viorica Dăncilă.
 
Sediul principal al ACROPO este în Constanţa, iar cel secundar, în municipiul Bucureşti.
Conducerea ACROPO este asigurată de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi de doi vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi pe o perioadă de cinci ani şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului.
 
Structura organizatorică a Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră va fi compusă din 54 de posturi, exclusiv preşedintele, vicepreşedinţii şi cabinetul preşedinte.
 
Potrivit declaraţiei de avere publicate pe 12 decembrie 2017, Gheorghe Constantin, preşedintele Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, deţine împreună cu familia un apartament de 89 mp, achiziţionat în 1996, un apartament de 31 mp, achiziţionat în 2009, o casă de 300 mp, achiziţionată în 2012, şi un apartament de 72 mp, achiziţionat în 2015, toate situate în Constanţa.
 
Gheorghe Constantin mai deţine şi un autoturism Mazda CX3, fabricat în 2016. La categoria „Active financiare“, preşedintele ACROPO a menţionat un cont la Alpha Bank, deschis în 2010, în care are 5.250 de dolari, un cont la Alpha Bank, deschis în 2012, în care are 109 euro, un cont deschis tot la Alpha Bank, în 2014, în care are 1.520 de lei, un cont la UniCredit Ţiriac Bank, deschis în 2007, în care are 49.500 de lei, şi un cont la aceeaşi bancă, deschis în 2006, cu 658 de dolari.
 
La categoria „Venituri“, Gheorghe Constantin a menţionat salariul de 119.586 de lei obţinut de la Grup Servicii Petroliere SA, precum şi salariul soţiei, de 28.445 de lei, obţinut de la OMV Petrom.
 
Gheorghe Constantin, preşedinte cu rang de secretar de stat al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră nu declară interese.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale lui Gheorghe Constantin, preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Sursa foto: acropo.gov.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii