Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 03 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea și interesele lui Carmen Șerbănescu, director administrativ în cadrul IPJ Constanța (DOCUMENTE)

ro

02 Jul, 2025 17:00 673 Marime text


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese, ale directorului Administrativ la Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, Carmen Șerbănescu, documente preluate de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În declarația de avere semnată la data de 28.05.2024, Carmen Șerbănescu a specificat că deține un apartament de 54 mp, achiziționat în anul 2020. În același an, ar fi moștenit o cotă parte de 50% dintr-un apartament de 84mp din Murfatlar.
 
La categoria bunuri mobile, aceasta a declarat un autoturism marca BMW, fabricat în anul 2010.
 
La rubrica datorii, Carmen Șerbănescu a menționat un credit la BCR, contractat în anul 2019, cu scadența în anul 2038, în valoare de 167.901 lei.
 
La venituri, aceasta a declarat salariul anual încasat din partea IPJ Constanța, în calitate de șef serviciu, de 162.000 de lei. Conform documentului, a primit și un salariu în cuantum de 16.000 de lei, în calitate de asistent universitar în cadrul Universității Ovidius Constanța. Au fost menționate și alocația copilului, de 3.072, precum și o pensie alimentară de 3.600 de euro.
 
În declarația de interese, semnată la aceeași dată, Carmen Șerbănescu a menționat calitatea de membru în cadrul CNP Constanța, SNPPC Constanța și în IPA Constanța.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Carmen Șerbănescu.
 

Citește și
Declarații de avere Constanța Stere Guteanu, consilier județean PNL al CJ Constanța deține două terenuri, un apartament și trei autoturisme (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii