Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:25 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Şeful Serviciului Dezvoltare Infrastructură Aeroportuară deţine apartamente şi terenuri agricole, dar conduce o maşină mai veche de 20 de ani! (documente)

ro

23 Mar, 2018 00:00 2372 Marime text
Marian St. Teodorescu este şeful Serviciului Dezvoltare Infrastructură Aeroportuară şi manager proiect în cadrul Societăţii Naţionale Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, din 2017, acesta deţine trei terenuri intravilane în municipiul Constanţa, aferente celor trei apartamente, 1/8 din 5.000 de mp teren agricol în Brăila, în timp ce soţia a moştenit patru hectare şi 5.000 mp teren agricol în comuna Mircea Vodă din judeţul Constanţa. Cei doi soţi deţin şi trei apartamente în municipiul Constanţa, unul dintre acestea provenind dintr-o moştenire, celelalte două fiind dobândite prin vânzare-cumpărare.
 
Potrivit declaraţiei de avere, Marian St. Teodorescu conduce o Dacia 1310, an de fabricaţie 1995. În ultimul an fiscal, Marian Teodorescu a declarat venituri de 51.138 de lei, sumă încasată de la Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, în timp ce soţia, care lucrează la DSVSA, a realizat venituri de 32.580 de lei. În declaraţia de interese, Teodorescu a menţionat doar că este membru al Sindicatului Independent din cadrul SN AIMK SA.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese completate de Marian St. Teodorescu, şef Serviciu Dezvoltare Infrastructură Aeroportuară şi manager proiect în cadrul Societăţii Naţionale Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii