JD Vance avertizează Iranul înaintea negocierilor din Pakistan - „Să nu se joace cu SUA”
JD Vance avertizează Iranul înaintea negocierilor din Pakistan - „Să nu se joace cu SUA”
157
Marime text

- Vicepreședintele american JD Vance a prevenit Iranul vineri în legătură cu orice tentativă de „a se juca” cu Washingtonul, declarând însă că speră în „negocieri pozitive” în Pakistan.
Vicepreședintele american JD Vance a prevenit Iranul vineri în legătură cu orice tentativă de „a se juca” cu Washingtonul, declarând însă că speră în „negocieri pozitive” în Pakistan, transmite AFP, conform Agerpres.
„Așa cum a spus președintele Statelor Unite, dacă iranienii sunt pregătiți să negocieze de bună-credință, noi suntem absolut dispuși să le întindem mâna”, a afirmat Vance, înainte de a se îmbarca la bordul avionului Air Force Two care îl va duce spre Pakistan, unde sunt prevăzute negocierile.
Însă, „dacă vor încerca să se joace cu noi, vor vedea că echipa noastră de negociere nu se va arăta foarte receptivă”, a adăugat vicepreședintele american.
„Vom încerca, așadar, să purtăm negocieri pozitive”, a mai afirmat el.
Încetarea focului dintre SUA și Iran a intrat vineri în a treia zi, însă este pusă în pericol de atacurile israeliene care au ucis peste 300 de persoane în Liban miercuri.
În plus, divergențele dintre cele doua părți rămân uriașe. Propunerea americană se concentrează pe uraniul îmbogățit al Iranului, rachetele balistice, o relaxare a sancțiunilor și redeschiderea Strâmtorii Ormuz. În ce privește planul iranian, acesta prevede controlul strâmtorii, cu o taxă pentru navele care o traversează, încetarea operațiunilor militare în întreaga regiune și ridicarea sancțiunilor.
Citește și:
Fost ministru adjunct al apărării rus, condamnat la 19 ani de închisoare pentru corupție într-un amplu scandal în armată
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


