Constanţa de odinioară „Getta“ şi-a luat zborul peste lacul Techirghiol

Numele „Getta“ aparţine primului hidroavion conceput şi construit de un român, aparat care şi-a luat zborul de pe suprafaţa apelor noastre teritoriale. A fost creaţia inginerului Radu Stoika. Viteza atinsă - 160 km/h, durată de zbor - opt ore, greutate totală - 2.055 kg.
 
La începutul anului 1925, George I. Georgescu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Constanţa, devenit apoi preşedintele Bursei de Mărfuri din Bucureşti, în urma unei înţelegeri prealabile cu Ministerul Armatei, a luat iniţiativa realizării unui hidroavion prototip, în fabrica Societăţii de Transport Constanţa, al cărei preşedinte şi administrator delegat era.
 
Finanţarea construcţiei, a instalaţiilor speciale ale fabricii şi a încercărilor de zbor a făcut-o pe cont propriu, reuşind astfel ca, în acelaşi an, la 15 august, primul hidroavion român, „Getta“, să-şi ia zborul, în aclamaţiile entuziaste ale constănţenilor şi ale marinarilor români şi străini, aflaţi în port la acea dată.
 
Realizarea acestui hidroavion s-a făcut sub conducerea tehnică a inginerului Radu Stoika (1900-1971), directorul fabricii S.T.C., cu diplomă în construcţii aeronautice la Sorbona şi Scoţia, iar zborurile au fost executate de asul aviaţiei române, pilot căpitan aviator Romeo Popescu, având ca secunzi alţi doi piloţi de elită: locotenent aviator P. Diaconescu şi pilot aviator Culuri.
 
Construcţia prototipului „Getta“ s-a făcut numai după ce conducerea Aeronauticii Militare a fost avizată, aceasta punând la dispoziţia fabricii constructoare motorul necesar aparatului. Timp de două luni şi jumătate, circa 30 de persoane au lucrat într-un ritm infernal. Botezat „Getta“, după numele fiicei patronului, aparatul este transportat la dana 35, bazinul „Titan“, din port, unde fusese ridicată o hidroscală cu toate accesoriile.
 
Presa vremii consemnează, cu lux de amănunte, „Inaugurarea primului hidroavion românesc“: „După ce motorul a fost pus în mişcare, hidroavionul şi-a luat uşor sborul în uimirea şi entuziasmul mulţimei“. „Trecând peste oraş şi deasupra portului a amerizat în dreptul geamandurei“, scria „Universul“. Descriind atmosfera sărbătorească - la care erau martore personalităţi civile şi militare, între care amiralul Coandă, ing. Al. Cottescu, lt.-col. Paul Teodorescu, amiral Nicolae-Rizea, avocatul şi publicistul I.N. Roman, aviatori -, atmosferă în care a fost efectuat zborul primului hidroavion de construcţie românească, un ziar belgian menţiona şi el: „Aparatul a survolat oraşul Constanţa în aplauzele unei mulţimi cât de entuziaste pe atât de uimite. El s-a îndreptat spre Techirghiol şi, după ce a survolat lacul, a revenit la Constanţa“. 
 
Regele Carol a vizitat hidroscala „Getta“ asistând, în octombrie 1925, la demonstraţiile efectuate cu acest aparat. Avionul a mai fost vizitat şi de alţi tehnicieni de valoare ai ţării, precum şi de membrii unor misiuni străine, ca, de exemplu, cea poloneză, condusă de generalul Zagorski; de ataşatul militar al Italiei, colonelul Mercalli, şi de ofiţerii superiori de pe crucişătorul amiral englez „Frobisher“, care şi-au arătat toată admiraţia pentru reuşita realizării.
 
De altfel, Ministerul de Război a şi făcut fabricii constănţene o primă comandă de trei hidroavioane tip „Getta“, care au fost livrate, conform contractului, Aeronauticii Militare în anul 1926.
Din cele trei hidroavioane care au format prima escadrilă de şcoală şi antrenament a Flotilei de Hidroavioane, în 1926 unul a efectuat zborul Constanţa - Snagov, pilotat de Romeo Popescu. De la Snagov a fost transportat la Bucureşti şi expus în Parcul Libertăţii.
 
Un an mai târziu, după un important raid executat de căpitanul Romeo Popescu, tot cu prototipul „Getta“, ministerul a luat în primire şi acest hidroavion, „Getta“, împreună cu toată instalaţia hidroscalei din portul Constanţa.
 
Ultimul dintre cele trei hidroavioane, care au făcut obiectul comenzii Ministerului, a fost trimis la Praga, la Expoziţia Internaţională de Aeronautică, din 1927, spre a reprezenta industria aeronavală naţională. Pentru acelaşi scop, ministerul a trimis un alt aparat din cele trei la Bucureşti, la Expoziţia Naţională din Parcul Carol, în 1927.
 
Neachitarea completă a drepturilor cuvenite societăţii constructoare de către minister, precum şi neconfirmarea unor noi comenzi au făcut, ca, din păcate, fabrica să fie nevoită ca, în 1928, să-şi înceteze activitatea („Viaţa românească pe mare şi la Dunăre“, Bucureşti, 1935, p. 193-194).
 
Inginerul Romeo Popescu, născut în Gorj, în 1897, îşi pierde tragic viaţa la 9 decembrie 1931, în cursul unei tentative de a doborî recordul mondial de viteză pe distanţa de 500 km.
 
Este posibil ca eşecul construirii hidroavioanelor româneşti să fie cauzat şi de concurenţa neloială. În 1927, industria aeronautică italiană specializată în construirea de hidroavioane a prezentat autorităţilor şi specialiştilor români, la Constanţa, hidroavionul lor, „Savoia-Marchetti“ tip S-59 bis. În urma studierii acestui hidroavion şi demonstraţiilor de zbor efectuate de pilotul firmei, se hotărâse cumpărarea a 12 hidroavioane de acest tip, cu care să fie dotată hidroaviaţia românească. În acest fel, societatea constănţeană STC, fără comenzi, a încetat lucrul.
Pentru a nu se stânjeni activitatea portuară din Constanţa, s-a construit hidroscala de pe lacul Siutghiol cu hangarele şi anexele respective, la propunerea aviatorului Vladimir Stângaciu (Constantin C. Gheorghiu, „Fabricile de avioane româneşti în perioada interbelică, Bucureşti, Editura tehnică, 1981, p. 85, ş.u). Hangarele se mai păstrează şi astăzi în spaţiul de agrement de la lac al MTC.
 
Pe locul unde s-a aflat hala Societăţii de Transport Constanţa, astăzi strada Griviţei numărul 44, în spatele hanului Balcan, artistul plastic Traian Marinescu, fost pilot de aviaţie, a realizat, cu sprijinul Primăriei şi al Asociaţiei aviatorilor în rezervă, preşedinte Ion Bonchiş, pilot militar, o placă de bronz pe care scria: „În această clădire ing. Radu Stoika a construit primul hidroavion românesc «Getta». La 15 august 1925, cpt. de aviaţie erou Romeo Popescu înscrie cu acest aparat o pagină de aur în marea carte a aripilor româneşti“. O elice alături şi un gând îndreptat spre eroii neamului şi spre cei care au clădit ceva trainic pe aceste locuri (Aurelia Lăpuşan, Ştefan Lăpuşan, „Constanţa - memoria oraşului“, Constanţa, Editura Muntenia 1997, p. 315-317). Din păcate, clădirea a fost demolată, iar astăzi strada plină de gunoaie şi locuri virane arată cât de mare este recunoştinţa noastră, a constănţenilor, faţă de înaintaşi şi de faptele lor glorioase.

Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpuşan.
 
Citeşte şi: 

Constanţa de odinioară în imagini
 
Constanţa de odinioară Dacă erai sceptic sau ironic, nu aveai voie la cămin! (galerie foto)