Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:32 21 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Brâncuși și „întoarcerea la izvoare”

ro

18 Mar, 2022 00:00 2278 Marime text
 
  • Costantin Brâncuși, românul a cărui originalitate profundă avea să revoluționeze arta universală, se stingea din viață, în urmă cu 65 de ani
 
Venit pe lume la 19 februarie 1876, într-o familie de țărani din Hobița, un mic sat din județul Gorj, Brâncuși învață singur să scrie și să citească, în timp ce umbla prin munți ca păstor și sculpta în lemn, o artă populară în România rurală, folosită pentru a produce obiecte casnice sau pentru a împodobi faţadele caselor cu gravuri. Stilul acestor ornamente avea să influenţeze numeroase lucrări ale lui Brâncuşi. În preferinţele sale, în port şi în stilul de viaţă, el a păstrat până la sfârșit simplitatea originilor sale.
 
Încă de la nouă ani, Brâncuşi pleacă de-acasă, pentru a-și câștiga traiul. La Târgu Jiu, lucrează într-o vopsitorie, la Slatina e angajat la o băcănie, apoi într-o cârciumă din Craiova, unde a și rămas câţiva ani. Continuă să lucreze în lemn, iar talentul lui atrage atenţia unui industriaş care, în 1894, îl duce la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.
 
La 20 de ani, Brâncuşi pleacă la Viena, pe Dunăre, şi se angajează cioplitor în lemn pentru a-și putea susține financiar șederea.

Pentru că ambiţia lui era să devină sculptor, în 1898 se înscrie la concursul de admitere la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi este admis. Pentru a putea să participe la cursuri, este obligat să-și vândă partea de moștenire de la Hobița unuia dintre frați. Muncește enorm, obține o bursă, și încheie școala cu calificative maxime.
 
În timpul studenției, lucrarea sa „Bustul lui Vitellius” obține „mențiune onorabilă”, în anul 1900 obține prima medalie de bronz pentru realizarea unui bust după un model antic – „Capul lui Laocoon“, un an mai târziu lucrarea „Studiu” câștigă medalia de argint, iar în 1902, primește medalia de bronz pentru „Ecorșeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, realizat timp de doi ani, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, profesorul său.
 


În 1903, Brâncuşi începe să fie atras de faima lui Auguste Rodin, artistul francez  ale cărui teorii îndrăznețe au trezit entuziasmul avangardei şi indignarea academicienilor. Curios să afle ce se întâmplă în artă dincolo de graniţele ţării sale, Brâncuși pleacă la München, în Germania, unde rămâne până în primăvara lui 1904. Apoi se decide să se îndrepte spre Paris, o călătorie costisitoare pentru el, pe care o face, în mare parte, pe jos, cu geanta în spate, fiind nevoit să-şi vândă ceasul ca să plătească barca pentru a traversa lacul Konstanz. În drum spre capitala Franței, face escale la Budapesta, Viena, München, Zürich și Basel, unde vizitează muzee și atelierele unor pictori și sculptori. La un moment dat, pe drumul spre Paris, la Lunéville, se îmbolnăvește de pneumonie, este tratat la un spital de maici, iar după însănătoșire parcurge cu trenul ultima bucată a drumului, pentru ca în iulie 1904 să ajungă în „orașul luminilor”.
 
La început, trăiește greu, lucrează ca spălător de vase în restaurante, cunoscând foamea, boala, neajunsurile traiului de zi cu zi. În anul 1905, primește o bursă din partea ministrului român al Cultelor și Instrucțiunii Publice și se înscrie la examenul de admitere la Școala de Belle Arte, unde va învăța la clasa sculptorului Antonin Mercié.
 
În 1906, Brâncuși se bucură de primele sale expoziții pariziene, la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris, criticii fiind plini de laude la adresa artistului. Totuși, pentru că împlinise 30 de ani și atinsese limita de vârstă, e nevoit să părăsească cursurile Școlii de Belle Arte.
 
În anul 1907, trei opere ale sculptorului erau prezentate în cadrul salonului Societății Naționale a Artelor Franceze, la vernisaj fiind prezent chiar Auguste Rodin, care îl invită pe Brâncuși să îi devină ucenic, o mare onoare de altfel, refuzată însă de sculptor, care avea să își motiveze gestul cu celebrele cuvinte: „Nimic nu crește la umbra marilor copaci“.
 
În același an, Brâncuși primește o comandă pentru monumentul funerar al unui moșier bogat din Buzău, o statuie reprezentând o tânără care îngenunchează, intitulată „Rugăciune”, iar în 1908 realizează prima versiune a „Muzei adormite“, sculptura unui chip de femeie ale cărei trăsături sugerează un bloc de marmură nedefinit, prima operă în care influența lui Rodin era totală.
 
În atelierul său parizian, devenit curând loc de pelerinaj al celor mai importanți creatori ai lumii, Brâncuși își realizează capodoperele care aveau să influențeze hotărâtor arta modernă universală.
 
Se stinge din viață la 16 martie 1957, fiind înmormântat în cimitirul Montparnasse, din capitala Franței.

Lucrările sale sunt unele dintre cele mai apreciate și valorizate opere de artă din întreaga lume, fiind, de departe, cele mai bine vândute creații ale vreunui artist român din istorie și al patrulea în topul celor mai valoroase creații din lume, după Giacometti, Modigliani și Matisse.
 
Iată cum îl surprinde pe artist, scriitorul dobrogean Pericle Martinescu, în volumul său Retroproiecții literare”, aflat în Biblioteca ZIUA de Constanța:
 
„Fiul unor ţărani români de la poalele Carpaţillor, în al căror sînge pulsează încă prezenţa unor strămoşi milenari, cu toate credinţele şi obiceiurile lor magice, Brâncuşi poate fi considerat, şi de fapt şi este, produsul experienţei spirituale acumulate de-a lungul timpurilor în sufletul înaintaşilor săi, experienţă ce a erupt acum ca un vulcan în mijlocul culturii şi civilizaţiei moderne. Aspectul artificial al acestei civilizaţii şi culturi nu-l putea satisface pe omul care venea dintr-o lume de purităţi şi potenţialităţi spirituale nemărginite, caracteristice poporului din rîndurile căruia s-a ridicat. De aceea, urcînd întreaga scară a vieţii moderne, de la stadiul formelor primare şi autentice pînă la acela al celor mai rafinate structuri, Brâncuşi în loc să devină apologetul vieţii moderne, îmbrăţişînd-o cu ardoare, dimpotrivă o recuză, prin modul său de a trăi, modest şi patriarhal, în inima unui Paris supracivilizat, şi singura lui ambiţie pare a fi aceea de a oferi pilda unui stil de viaţă, sincer şi nealterat, în care omul să fie susţinut de impulsurile lui lăuntrice, în opoziţie cu normele sterile şi amăgitoare ale civilizaţiei din jurul lui. În aceasta constă semnificaţia spirituală a revoluţiei înfăptuită în artă de Brâncuși, prin tenacea lui voință de reîntoarcere la izvoare [...]
 
Brâncuși e absolut original, fiindcă el nu folosește niciodată un material «cules», ci pornește de la senzația sau impresia proprie, avînd la bază o concepție artistică riguroasă, obținută după multe eforturi și meditații, și care doar prin intermediul voinței conștiente a artistului de a exprima esențialul se întîlnește cu vechea mentalitate populară și chiar primitivă.
   
La fel ca și în aceasta, și fără să reacționeze împotriva ei, arta brâncușiană este imnul țîșnit dinlăuntrul omului, ca un extaz profund în fața existenței, prin care ființa umană tinde să se contopească cu marile mistere ale naturii înconjurătoare. Dînd, aparent, impresia de sterilitate, arta lui Brâncuși este, în realitate, o creație sintetică, însă plină de avînt și în ea vibrează bucuria și euforia specifice sensibilității românești inalterabilă și nedegradată de tehnicismul vieții moderne.”
 

Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR Cultural
 
Citește și:     #DobrogeaDigitală: Brâncuși, inițiatul
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Comentarii








Cele mai recente postari