Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:10 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Voceaconstantei.ro Oboseala combătută cu produse naturale

ro

07 May, 2016 00:00 1799 Marime text
Solicitările extrem de variate şi ritmul alert al vieţii fac ca fiecare dintre noi să ne confruntăm adeseori cu stări de oboseală sau lipsă de energie. În afara consumului regulat de lichide, a unui regim de viaţă sănătos şi regulat – cu mese luate la ore fixe şi odihnă suficientă noaptea – şi a alternării activităţilor fizice cu cele intelectuale, pe care cu greu le putem pune în practică, mai există și alte remedii simple, dar foarte eficiente în combaterea oboselii.

Una dintre ele ar fi vitamina C care stimulează imunitatea şi ne ajută astfel să scăpăm de oboseală. Deficitul de vitamina C afectează sinteza noradrenalinei, un neurotransmiţător de la nivelul creierului. Astfel se explică de ce, pe fondul acestei carenţe, apar senzaţia de slăbiciune a organismului, stările de astenie şi depresie. Cele mai bune surse de vitamina C sunt fructele şi legumele crude: kiwi, lămăi, portocale, varză roşie, conopidă. De asemenea, oboseala, nervozitatea, insomniile pot fi semnele unei carenţe a vitaminelor din grupa B. Aceste vitamine contribuie la îmbunătăţirea stării psihice şi la întărirea rezistenţei la stres. S-a demonstrat, de asemenea, că vitaminele din grupa B sunt eficiente în menţinerea unui nivel ridicat de serotonină sau “hormonul fericirii”. Serotonina este o substanţă care transmite mesaje de la o celulă nervoasă la alta şi dă senzaţia de bine a organismului.

Și condimentele sau produsele naturale au efecte uimitoare în a lupta contra oboselii.Ginseng-ul, spre exemplu, fiind un stimulent general şi persistent, alungă oboseala, măreşte rezistenţa la stres, creşte tonusul vital şi reîmprospătează capacitatea de muncă. Salvia este o plantă frecvent întâlnită la noi, folosită pentru îndepărtarea stărilor de oboseală intelectuală şi a stărilor astenice. Cimbrul, condiment binecunoscut, este foarte eficient în lupta împotriva oboselii, conferă dinamism şi alungă gândurile negre. De la cătină se pot folosi bobiţele proaspete sau conservate în miere de albine sau se poate face o cură de două săptămâni cu ulei de cătină. Măceşele fiind puternic vitaminizante ca şi cătina, sunt şi ele bune pentru îndepărtarea oboselii. Angelica este considerată în medicina populară ca având valenţe magice, ea este utilizată în combaterea asteniilor şi a stărilor depresive. Busuiocul este un alt remediu tradiţional care stimulează imunitatea organismului şi îndepărtează oboseala prin acţiunea profundă a uleiurilor eterice pe care le conţine. Ceaiul verde are un puternic efect antioxidant, revigorează organismul şi distruge radicalii liberi care produc îmbătrânirea organismului. Un alt remediu-medicament al stărilor de oboseală este şi ceaiul de schizandră. Bogat în seleniu şi în vitaminele C şi B6, preparatele din schizandră ajută organismul să lupte împotriva factorilor nocivi din jur, precum poluarea. Ceaiul ajută la ameliorarea oboselii, în special cea cauzată de căldură. Ceaiul îl prepari din 3 linguriţe de fructe uscate la o cană de apă clocotită. După ce laşi cana acoperită timp de 10 minute, filtrezi şi bei cel mult o cană de ceai pe zi.

Diverse amestecuri fac miracole pentru organism.  Un amestec de trei gălbenuşuri crude, o lingură de miere şi câteva picături de ulei esenţial de scorţişoară sau un vârf de cuţit de ghimbir va face să dispară ca prin farmec oboseala de peste zi. Aceeași stare de bine ți-o poate oferi și un pahar de lapte cald, în care se adaugă o linguriţă de miere şi/sau un vârf de cuţit de turmeric, seara, înainte de a merge la culcare. Și produsele apicole – polenul, mierea, cât şi lăptişorul de matcă sunt energizante şi vitaminizante, şi nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică. Dimineaţa, ca mic dejun, putem mixa o banană, o lingură de miere de albine, o lingură suc de lămâie, un praf de scorţişoară şi puţină pulbere de ghimbir şi veți fi plini de energie pentru întreaga zi.

Sursa: Voceaconstantei.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii