Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:00 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vocea Pro FM a demisionat! Vrea o pauză. 24 de ani sunt totuşi o viaţă de om!

ro

06 Apr, 2018 20:54 2421 Marime text
Un nume “greu” de pe piaţa media şi-a anunţat plecarea de la postul cu care s-a identificat în ultimii 24 de ani. George Vintilă, în vârstă de 47 de ani, a vorbit pentru prima dată la Pro FM acum 24 de ani. Recent, acesta a simţit nevoia să facă o schimbare şi a plecat din instituţia care i-a fost “a doua casă”, scrie stiripesurse.ro
Acesta a vorbit şi despre planurile de viitor: “În principiu, sunt proiecte care ţin de televiziune. Dar înainte de a mă apuca de orice altceva, aş dori să apăs butonul off şi să mă deconectez puţin de la toate activităţile de până acum. Vreau o pauză. 24 de ani au fost, totuşi, o viaţă de om, în care am râs, am transmis o vibraţie pozitivă de fiecare dată când am deschis microfonul. Mi se întâmplă să fiu cunoscut doar după voce, iar asta nu poate decât să mă facă mândru. Da, îmi va fi dor. Dar acum vreau să mă bucur şi de cealaltă parte a vieţii mele", a mai spus George Vintilă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii