Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:47 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unioniștii din Republica Moldova cer resetarea celor două state românești

ro

07 Nov, 2015 11:19 1755 Marime text
Un marș de amploare va avea loc la Chișinău pentru resetarea celor două state românești prin Unire. Evenimentul va fi organizat mâine, la ora 13:00, cu plecare de la monumentul lui Ștefan cel Mare, la inițiativa Blocului Unității Naționale și a Consiliului Unirii, în paralel cu manifestații pro-Unire similare desfășurate la București și în alte orașe din România. 
 
Tragedia din Colectiv a arătat clar că în România e nevoie de o resetare a clasei politice. De cealaltă parte, dezastrul social-economic în care a ajuns Republica Moldova a arătat clar că e nevoie de o reorganizare a statului în întregime. Și la București, și la Chișinău, avem șansa să facem un pas vital pentru a trăi toți într-o Românie mai bună: un guvern comun pentru cele două state românești", a declarat Constantin Codreanu, reprezentantul Blocului Unității Naționale.
 
Duminică ieșim în stradă în cele două capitale pentru a cere un singur Guvern. Vom merge în marș la Ambasada SUA, la cea a Germaniei și cea a României pentru a le transmite simbolic mesajul nostru", a precizat Vitalie Prisăcaru, reprezentantul Mișcării Civice Tinerii Moldovei.
 
Blocul Unității Naționale este o coaliție formată din 22 de entități nonguvernamentale, printre care și Platforma Unionistă Acțiunea 2012, Mișcarea Civică Tinerii Moldovei, Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova și Asociația Foștilor Deținuți și Victime ale Represiunilor din Moldova.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii