Toti cei 25 de marinari de pe nava Asian Glory sunt teferi
Toti cei 25 de marinari de pe nava Asian Glory sunt teferi

Toţi cei 25 de marinari, inclusiv doi români şi opt bulgari, de pe nava Asian Glory capturată de piraţii somalezi vineri noapte sunt teferi, relatează Sofia News Agency.
Anunţul a fost făcut de comandantul John Harbour, purtător de cuvânt al NavFor, unitatea antipiraterie a UE.
Nava Asian Glory, care transporta maşini din Singapore la Jeddah, a fost capturată la 600 mile est de coasta somaleză.
O altă navă sub pavilion britanic, St James Park, la bordul căreia se află de asemenea doi români, a fost capturată luni în Golful Aden. Zodiac Maritime Agencies a declarat că nu există nicio legătură între cele două acţiuni ale piraţilor.
Cu toate că locul în care se află navele este cunoscut, experţii spun că eliberarea ostaticilor va fi imposibilă fără înregistrarea de victime.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp