Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:59 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Super-radare pe care nu le poţi contesta în instanţă instalate pe Autostrada Soarelui

ro

13 Mar, 2013 02:17 1351 Marime text
Suprize neplăcute pentru şoferii care vor merge în acest an pe litoral. Şase radare îi vor filma, zi şi noapte, pe cei care vor depăşi 130 de kilometri pe oră.
Autostrada Soarelui este prima şosea de viteză cu radare fixe din România. Aceste aparate au fost montate până acum doar pe drumurile naţionale şi, pentru ca folosesc un sistem inteligent, sunt imposibil de detectat.
Detectorul radar atenţioneaza imediat şoferul când surprinde undele emise de un radar. Reporterii ProTv au incercat sa afle daca "vede" şi camerele care vor fi montate pe Autostrada Soarelui.
Aşa că au mers pe DN1, unde funcţioneaza deja opt radare din acelasi model. Însa detectorul nu a sesizat nimic, pentru că noile sisteme folosesc camerele de supraveghere, softuri speciale şi nu emit unde precum cele de generaţie veche.
Radarul inteligent începe să funcţioneze în momentul în care roţile din faţă ale unei maşini trec peste senzorul ascuns în asfalt. În continuare, sistemul calculează în cât timp veţi parcurge 2,5 metri. Adică distanţa până la următorul senzor. Dacă aţi depăşit limita maximă de viteză, maşina dumneavoastra va fi fotografiată şi veţi fi amendat.
Trei astfel de aparate pe un sens, şi trei pe altul vor fi montate până la vara pe Autostrada Soarelui, între Cernavodă şi Medgidia.
"Cel târziu la sfârşitul lunii mai, atunci vom termina tot sistemul de la Cernavodă la Constanţa. Este o noutate, este autorizat şi poate rezolva toate problemele pe care le cere poliţia", a spus Teodosie Neacşu, directorul proiectului.
Un singur radar costă 35.000 de euro. Potrivit avocaţilor, există puţine modalităţi legale de a contesta amenzile emise de aceste aparate, pentru a câştiga un eventual proces.
Sursa: stirileprotv.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Geo 13 Mar, 2013 10:19 Distanța dintre roțile din față și cele din spate este diferită funcție de tipul mașinii. Astfel un ,,SMART,, va fi detectat că circulă mult mai repede de cît o mașină mare.