Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:05 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatele finale ale Referendumului pentru revizuirea Constituţiei. Referendumul nu este valid

ro

08 Oct, 2018 20:31 1776 Marime text

Mai puţin de patru milioane de români s-au prezentat pe 6 şi 7 octombrie la urne pentru a decide dacă ar trebui schimbată Constituţia în sensul redefinirii familiei, potrivit rezultatelor finale ale Biroului Electoral Central (BEC).

Referendumul pentru familia tradiţională a înregistrat o participare de doar 21,10%, din cele 18.279.011 de cetăţeni români cu drept de vot, neîndeplinind cvorumul stabilit de lege pentru a trece, scrie adevarul.ro.

După centralizarea datelor din cele 19.040 secţii de votare, atât din ţară, cât şi din diaspora, a reieşit că 91,56% din români au pus ştampila pe „da“, fiind astfel de acord cu definirea familiei drept căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, în vreme ce doar 6,47% sunt de părere că nu ar trebui modificată Constituţia. 76.111 buletine de vot au fost nule, adică un procent de 1,97%.

Prezenţă slabă la vot s-a înregistrat şi în Bucureşti unde au participat doar 281.801 persoane, adică 15.73% din totalul locuitorilor cu drept de vot.

Întrebarea la care au fost chemaţi să răspundă alegătorii este: "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?", decizia Legislativului vizând revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor", se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii