Primul ministru Viorica Dăncilă susține că nu există niciun conflict interinstituţional între Guvern şi BNR
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:27 16 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul ministru Viorica Dăncilă susține că nu există niciun conflict interinstituţional între Guvern şi BNR

ro

27 Apr, 2018 22:06 276 Marime text
Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că nu există niciun conflict interinstituţional între Guvern şi BNR, precizând că săptămâna viitoare urmează să aibă o întâlnire cu guvernatorul Băncii Centrale, transmite Agerpres.ro. 
 

"Nu există niciun conflict interinstituţional", a afirmat Dăncilă, la România Tv, întrebată care este relaţia Guvern - BNR.

 
Întrebată şi despre afirmaţiile potrivit cărora "se ceartă cu guvernatorul BNR", premierul a răspuns: "Categoric nu".
 

"Mai mult, apreciez foarte mult că domnul guvernator Mugur Isărescu a participat la cele două şedinţe pe care le-am avut pentru adoptarea monedei euro, am vorbit cu dumnealui iar săptămâna viitoare... Chiar am sunat la domnul guvernator înainte să plec în Israel şi am convenit ca întâlnirea pe care o avem joi să fie făcută şi dumnealui este în ţară, deja aveam programată o întâlnire să discutăm despre anumite aspecte economice. În niciun caz nu am avut o reacţie de respingere sau să se dea cel puţin senzaţia că există o divergenţă între Guvernul României, între premier şi guvernator, între Guvernul României şi Banca Naţională a României. Deci, de aceea am şi refuzat ca să meargă miniştri sau să meargă cineva la această mediere (la Palatul Cotroceni - n.r.)", a susţinut Viorica Dăncilă.

 
În opinia sa, preşedintele "a vrut să fie mediator, dar, din acest rol pe care a vrut să şi-l asume, a devenit acum cel care, efectiv, întrerupe orice mediere".
 

"Deci, domnul preşedinte voia să medieze o dispută imaginară între Guvern şi Banca Naţională, dar, în acelaşi timp, vrea un război între Guvern şi Administraţia Prezidenţială. Eu nu înţeleg acest lucru şi probabil mulţi români nu-l înţeleg, dar pentru mine mai important este să duc la capăt programul de guvernare, să fac ceea ce am propus românilor, iar dacă domnul preşedinte consideră că nu mai poate coopera cu Guvernul, într-adevăr acest lucru este destul de grav", a mai afirmat Dăncilă.

Sursa: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii