Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:24 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Cristian Radu, prezent la hramul Mănăstirii Dumbrăveni

ro

15 Jul, 2012 18:26 1462 Marime text

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a participat, duminică, la sărbătorirea hramului Sfântului Emilian de la Durostor, eveniment organizat la Mănăstirea Dumbrăveni, la iniţiativa senatorului USL Nicolae Moga. Au mai fost prezenţi, la invitaţia parlamentarului social-democrat, deputatul PNL Mihai Lupu precum şi primari din mai multe localităţi ale judeţului, printre care Lumina, Independenţa, Ovidiu, Chirnogeni şi Dumbrăveni.

La ceremonie au venit aproximativ 1.000 de enoriaşi, majoritatea constănţeni, care au luat parte la pelerinaj şi la slujba oficiată de un sobor de preoţi condus de Prea Sfinţitul Teodosie. Ulterior, senatorul Nicolae Moga a acordat audienţe alături de specialişti de la Casa de Pensii, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Casa de Ajutor de Sănătate.

La rândul său, primarul Radu Cristian a discutat cu locuitorii Mangaliei, prezenţi la acest eveniment despre problemele stringente ale oraşului şi proiectele municipalităţii. Edilul Mangaliei i-a asigurat pe oameni că se implică personal în soluţionarea doleanţelor acestora, dar le-a cerut concitadinilor săi 'puţină înţelegere' pentru că „lucrurile trainice se fac cu răbdare, nu se pot face peste noapte".

 http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/136308-Comunicat-de-pres-Primria-Mangalia.html

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii