Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:26 14 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se vând terenuri la Ovidiu! Unde sunt situate loturile scoase la licitație publică de primărie (DOCUMENTE)

ro

14 Oct, 2026 10:19 166 Marime text
sursa foto: Freepick.com
Primăria orașului Ovidiu organizează licitații publice pentru vânzarea a două terenuri intravilane aflate în domeniul privat al orașului. Unul dintre terenuri este situat în satul Culmea și are o suprafață de 244 de metri pătrați, iar cel de-al doilea se află în satul Poiana și măsoară 4.362 de metri pătrați.

Anunțurile au fost publicate la data de 14 octombrie 2026, iar procedurile de vânzare sunt organizate în baza hotărârilor Consiliului Local Ovidiu și a prevederilor Codului administrativ.


Teren de 244 mp, scos la licitație în satul Culmea

Primul teren scos la vânzare are o suprafață de 244 de metri pătrați și este situat în satul Culmea, pe strada Strungarului. 

Imobilul aparține domeniului privat al orașului Ovidiu și este identificat prin numărul cadastral 115765.

Potrivit anunțului, vânzarea se realizează în baza Hotărârii Consiliului Local Ovidiu nr. 77 din 27 mai 2026 și a prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Persoanele interesate pot depune ofertele până la data de 4 noiembrie 2026, ora 16:00. Ședința publică de deschidere a ofertelor este programată pentru 5 noiembrie 2026, ora 10:30, la sediul Primăriei Ovidiu, de pe strada Sănătății nr. 7.



Teren de 4.362 mp, scos la licitație în satul Poiana

Al doilea teren are o suprafață de 4.362 de metri pătrați și se află în satul Poiana, pe strada Liniștei.

Terenul intravilan face parte din domeniul privat al orașului Ovidiu și este identificat prin numărul cadastral 114545.

Procedura de vânzare este organizată în baza Hotărârii Consiliului Local Ovidiu nr. 138 din 25 septembrie 2025, modificată prin HCL nr. 128 din 31 august 2026, precum și a prevederilor OUG nr. 57/2019.


Ofertele pentru acest teren pot fi depuse până la 4 noiembrie 2026, ora 16:30.Deschiderea publică a ofertelor este programată pentru 5 noiembrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Ovidiu.


Cum pot fi obținute documentațiile de atribuire

Pentru ambele proceduri, documentațiile de atribuire sunt disponibile în format tipărit, de la Serviciul juridic-APL din cadrul Primăriei Ovidiu, situată pe strada Sănătății nr. 7.

Costul documentației este de 20 de lei, sumă care se achită la casieria instituției, pe baza chitanței.

Termenul-limită pentru solicitarea clarificărilor este 29 octombrie 2026, ora 16:00, pentru ambele licitații.

Ofertele trebuie depuse într-un singur exemplar original, la Compartimentul registratură al Primăriei Ovidiu.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise
 





Citește și:

Licitații ConstanțaTeren de aproximativ 700 mp din Ovidiu, vândut la licitație! (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?

Comentarii