Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:36 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima regină a vămilor Afacerea „Ţigareta II“ şi alcoolul de contrabandă l-au „detronat“ pe Săpunaru

ro

24 Aug, 2013 08:39 1603 Marime text
De 13 ani deputat PNL, Nini Săpunaru s-a remarcat ca un abil funcţionar, specializat în vânarea unor bănoase funcţii de conducere.

Născut în 1963, după absolvirea liceului a lucrat ca proiectant la Institutul "Vrancea" din Focşani. Intră în politică în 1990, ca tânără speranţă, partidul oferindu-i recunoştinţă maximă între 1997 şi 1999, când a fost "uns" în funcţia de secretar de stat în cadrul Direcţiei Generale a Vămilor din Ministerul de Finanţe.

Licenţiat tomnatic

Abia în 2000, la 37 de ani, termină facultatea de Economia Industriilor din cadrul ASE. În timpul mandatului său ca şef al Vămilor, contrabanda şi corupţia au înflorit. Acest lucru nu l-a împiedicat să obţină zece ani mai târziu titlul de doctor în economie cu o teză intitulată "Locul şi rolul instituţiei vamale în Uniunea Europeană". Ajuns prematur în structura centrală a partidului este retras la începutul anilor 2000 în eşalonul doi.

În guvernarea CDR, cu Nini Săpunaru şi cu Costin Georgescu şef al SRI, contrabanda din vămi s-a derulat în linişte. Deranjat de criticile celor care susţineau că tolerează fenomenul, la începutul lunii ianuarie 1999, Nini Săpunaru a dispus o anchetă asupra contrabandei cu alcool. Concluziile i-au dat fiori: numai într-un an, 112 transporturi vamale ieşite din Bulgaria nu au fost confirmate în registrele vamale. Şi în Republica Moldova au plecat cantităţi impresionante de alcool, exportat de peste 30 de firme. Deşi din documentele vamale rezulta că exportul fusese realizat, alcoolul nu ieşise efectiv din ţară.

Acuzaţii grave Sindicatele vamale l-au acuzat pe Săpunaru de incompetenţă, carierism şi muşamalizarea dovezilor de contrabandă. În plus, cei mai mulţi vameşi corupţi, arestaţi în 2011 după o anchetă a DNA, au fost angajaţi pe vremea când el conducea Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), între 1997 şi 1999. E vorba de 30 la sută din totalul celor reţinuţi.

În aceeaşi perioadă, a izbucnit şi scandalul EDF, afacere în care era bănuit a fi amestecat Dragoş Constantinescu, fiul preşedintelui Emil Constantinescu. Tot în vremea şefiei lui Săpunaru la Vămi a fost descoperită "Afacerea Ţigareta II", contrabanda uriaşă cu ţigări de pe Aeroportul Otopeni, în cadrul aşa-ziselor operaţiuni speciale sub acoperire ale căror fire duceau până la Palatul Cotroceni.

În urmă cu doi ani, Săpunaru explica foarte clar într-un interviu, ca un fin cunoscător, drumul mitei în vămi: "Şpăgile se luau piramidal. Şeful de tură se ducea la şeful de vamă, şeful de vamă la şeful regional şi directorul regional se ducea la Bucureşti."

Afacerea "Ţigareta II"

● Scandalul Afacerea "Ţigareta II" a izbucnit în aprilie 1998 şi mulţi cred că, de fapt, a fost vorba de trafic cu arme. În noaptea de 16/17 aprilie 1998, un avion ucrainean civil IL-76 a aterizat pe Aeroportul Otopeni şi a fost tras în Baza Militară. A intrat cu aprobarea comandantului acesteia, comandorul Ioan Suciu, şi întâmpinat de fostul ofiţer SPP Gheorghe Truţulescu, care a supravegheat descărcarea ţigărilor.

● Pe 23 aprilie 1998, o scrisoare anonimă anunţa presa că avionul ar fi adus un transport de circa 3.000 de baxuri de ţigări.

● În urma dezvăluirilor din presă, SPP l-a destituit pe Truţulescu, iar MApN pe Suciu.

● Pe 24 iulie 1998, au fost trimise în judecată 14 persoane. A fost închis doar Truţulescu.

● În plin scandal, pe 6 iunie 1998, Nini Săpunaru spunea că "în ianuarie 1997, prin Vamă au trecut 1.900 baxuri cu ţigări de contrabandă".

Sute de transporturi de alcool, cafea şi ţigări

La începutul anului 1999 a izbucnit un scandal între Nini Săunaru şi vameşi.

● În februarie 1999, Săpunaru anunţa că, de doi ani, se face contrabandă cu alcool prin vămi ca Giurgiu şi Negru Vodă şi că a demonstrat complicitatea vameşilor în operaţiuni de trecere ilegală a sute de transporturi.

● În martie 1999, Federaţia Sindicatelor Vamale (FSVR) a depus la Parchetul General o plângere împotriva şefului Direcţiei Generale a Vămilor (DGV), Nini Sapunaru. Acesta era acuzat că, prin administrarea incompetentă a DGV, a creat premisele favorabile trecerii prin punctele de vamă a unor transporturi de alcool, cafea şi ţigări de contrabandă.
Sursa: EVZ.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii