Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră la Casa Albă Discursul despre Starea Națiunii, publicat înainte de susţinerea lui

ro

21 Jan, 2015 11:04 1431 Marime text
Discursul despre Starea Națiunii al președintelui Obama a fost făcut public cu câteva minute înainte ca acesta să îl susțină, marți seara, în fața Congresului.
 
În acest an, pentru "prima dată", textul a fost pus la dispoziţie pe platforma de publicare Medium şi pe site-ul de Internet al Casei Albe în întregime, pentru "cetăţenii din toată ţara", în acelaşi timp cu trimiterea lui către presă.
 
"Există un ritual în seara discursului privind Starea Naţiunii la Washington. În acest an vom face o schimbare", a transmis Casa Albă, înaintea discursului prezidențial, relatează Washington Post.
 
 
Cu puțin timp înainte de susținerea lui, o copie sub embargo a discursului a fost trimisă presei, pentru a le permite jurnaliștilor să îl citească și să înceapă pregătirea știrilor. Presa nu a avut, însă, voie să difuzeze ceva înaintea unei anumite ore.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii