Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:32 24 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii au reținut nouă persoane și au ridicat 160 de kilograme de tutun în urma unor percheziţii domiciliare

ro

23 Jan, 2018 08:09 588 Marime text
Polițiștii din Călărași au reținut 9 persoane și au ridicat 160 de kilograme de tutun mărunțit, în urma a 18 percheziții efectuate ieri, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, în județul Călărași și în municipiul București.

La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au efectuat 18  percheziții domiciliare, în județul Călărași și în municipiul București.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 160 de kilograme tutun mărunțit dintre care 40 de kilograme ambalate în colete poștale destinate clienților.

De asemenea, în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale față de 18 persoane dintre care 9 persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 42 de ani, au fost reținute, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii