Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:02 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Operațiune de salvare. O femeie însărcinată, găsită în pădurea Băneasa de polițiști. La scurt timp a născut o fetiță

ro

17 Jul, 2018 14:31 1173 Marime text
Luni, 16 iulie a.c.,  poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au găsit o femeie, în vârstă de 36 de ani, însărcinată în 9 luni, după ce aceasta a apelat numărul de urgenţă 112 şi a sesizat faptul că se află în zona pădurii Băneasa, moment în care acumulatorul telefonului său s-a descărcat, înainte de a putea preciza cu exactitate locaţia sa.
 
Potrivit Poliției Capitalei, la data menţionată, în jurul orei 18.30, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de către o femeie, prin intermediul 112, cu privire la faptul că urmează să dea naştere unui copil şi se află în zona pădurii Băneasa, fără a putea preciza cu exactitate locul sau furniza detalii concrete ce ar fi putut facilita reperarea acesteia.
 
Astfel, întreg dispozitivul de siguranţă publică al Secţiei 2 Poliţie, împreună cu două echipaje din cadrul Secţiei 5 Poliţie, dar şi cu echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, s-au deplasat în zona indicată în vederea depistării femeii în cauză.
 
În urma activităţilor de căutare desfăşurate în perimetrul indicat de apelantă, în jurul orei 19.00, poliţiştii au descoperit locul în care se afla femeia,vizibil însărcinată, căreia i-au fost acordate primele îngrijiri medicale de către unul dintre echipajele ambulanţei, ulterior fiind transportată la spital, unde la scurt timp a dat naştere unei fetiţe perfect sănătoase.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii