Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:22 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la Forțele Navale Române. Cine este tânărul care s-a înecat în mare la Constanța. Avea doar 24 de ani

ro

15 May, 2018 20:08 10447 Marime text
Sublocotenentul Cătălin-Gabriel POHACE, în vârstă de 24 de ani,, de la Batalionul 307 Infanterie Marină, a decedat în garnizoana Constanța, în timp ce se afla în afara programului orar al unității, informează Forțele Navale Române.

”Aflat pe o plajă din municipiul Constanța, în timpul liber, militarului i s-a făcut rău după ce a intrat în apa mării. Un echipaj  SMURD, solicitat prin serviciul 112, i-a acordat ajutorul medical de urgență la fața locului și a efectuat manevre de resuscitare timp de aproape o oră însă, cu tote eforturile depuse, ofițerul a decedat. În cauză a fost sesizat Parchetul militar, iar o comisie de cercetare, numită de comandantul unității, verifică împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment” - au transmis reprezentanții Forțelor Navale Române. 


Militarul era absolvent al Academiei Forțelor Terestre, promoția 2017 și era necăsătorit. 

Conducerea Ministerului Apărării Naționale transmite condoleanțe familiei îndoliate.

Sursa foto: ZIUA de Constanța și Facebook
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii