Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:59 28 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Miniştrii Afacerilor Externe şi al Culturii au depus jurământul

ro

24 Nov, 2014 19:36 1083 Marime text
Hegedüs Csilla a depus, în urmă cu o jumătate de oră, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Culturii şi viceprim-ministru, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni. Şi Bogdan Aurescu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe.
 
”Îi felicit pe cei doi miniştri şi, cu scuzele de rigoare, felicitări în mod deosebit pentru nominalizarea de la Ministerul de Externe. Este un moment în care e nevoie de stabilitate şi seriozitate, mai ales că funcţia prezidenţială este într-un moment de tranziţie”, a spus  preşedintele Traian Băsescu.
 
Traian Băsescu le-a mai transmis celor doi miniştri că le stă la dispoziţie până la 21 decembrie, oricând va fi nevoie de el. La eveniment au mai fost prezenţi premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, consilieri din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
 
Preşedintele Traian Băsescu a semnat anterior, luni, decretul prin care Bogdan Aurescu este numit în funcţia de ministru al Afacerilor Externe. Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul prin care se ia act de demisia lui Teodor Meleşcanu din funcţia de ministru al Afacerilor Externe şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Bogdan Aurescu în funcţia de ministru al Afacerilor Externe.

Ti-a placut articolul?

Comentarii