Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:45 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marele premiu al Campionatului de oină al Ministerului Afacerilor Interne rămâne în Constanța

ro

20 Jul, 2014 17:21 2532 Marime text
Frontiera Tomis Constanţa a câştigat prima ediţie a Campionatul de oină al Ministerului Afacerilor Interne, anunță Federația Română de Oină.

Amintim că în perioada 14 – 17 iulie, în municipiul Constanţa, a avut loc finala Campionatului de Oină al Ministerului Afacerilor Interne, competiţie organizată de Centrul Cultural al M.A.I., Biroul Coordonare Activităţi Sportive, cu sprijinul Gărzii de Coastă, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, în colaborare cu Federaţia Română de Oină.

La această competiţie au participat şapte echipe, cinci reprezentante ale Poliţiei de Frontieră Române şi două ale Jandarmeriei Române: Garda de Coastă (cu două echipe - A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa şi A.C.S. Frontiera Aegyssus Tulcea), Inspectoratul Teritorial P.F. Sighetu Marmaţiei, Inspectoratul Teritorial P.F. Giurgiu, Serviciul Teritorial P.F. Vaslui, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita şi Inspectoratul de Jandarmi.

Meciurile din faza grupelor s-au desfăşurat pe stadionul „Cleopatra - Constructorul”, iar semifinalele şi finalele pe stadionul de rugby „Mihai Naca”.


Rezultate complete:


Grupa A: I.T.P.F Sighetu Marmaţiei - A.C.S. Frontiera Aegyssus Tulcea 11-6, I.J.J. Harghita – I.T.P.F. Giurgiu 3-0, I.T.P.F. Giurgiu – A.C.S. Frontiera Aegyssus Tulcea 5-2, A.C.S. Frontiera Aegyssus Tulcea - I.J.J. Harghita 2-4, I.T.P.F Sighetu Marmaţiei - I.J.J. Harghita 8-2, I.T.P.F Sighetu Marmaţiei - I.T.P.F. Giurgiu 10-0.

Grupa B: I.J.J. Brăila – S.T.P.F. Vaslui 8-5, A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa – I.J.J. Brăila 7-2, S.T.P.F. Vaslui - A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa 6-4.

Clasament: Grupa A: 1. I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, 2. I.J.J. Harghita, 3. I.T.P.F. Giurgiu, 4. A.C.S. Frontiera Tulcea; Grupa B: 1. A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa, 2. S.T.P.F. Vaslui, 3. I.J.J. Brăila.

Turneul locurilor „5-7”: I.J.J. Brăila – A.C.S. Frontiera Tulcea 4-8, I.J.J. Brăila – I.T.P.F. Giurgiu 6-2, I.T.P.F. Giurgiu – A.C.S. Frontiera Tulcea 7-4. I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei – S.T.P.F. Vaslui 5-7, I.J.J. Harghita – A.C.S. Frontiera

Tomis Constanţa 1-7.

Finala locurilor „3-4”: I.J.J. Harghita – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei 2-1.

Finala locurilor „1-2”: A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa – S.T.P.F. Vaslui 6-2.

Clasament final: 1. A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa, 2. S.T.P.F. Vaslui , 3. I.J.J. Harghita, 4. I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei 5. A.C.S. Frontiera Tulcea, 6. I.J.J. Brăila, 7. I.T.P.F. Giurgiu.


Printre personalităţile invitate, care au oficiat şi festivitatea de premiere, s-au numărat subprefectul judeţului Constanţa, Accoium Mustafa Levent, directorul Centrului Cultural al M.A.I., comisar-şef de poliţie Adina Maftei, şefa Biroului Coordonare Activităţi Sportive din cadrul Centrului Cultural al M.A.I., comisar-şef de poliţie Monica Iagăr, directorul Gărzii de Coastă, comisar-şef de poliţie Laurenţiu Costache, inspectorul-şef al I.P.J. Constanţa, comisar-şef de poliţie Bogdan Despescu, inspectorul-şef al I.J.J. Constanţa, colonel Constantin Dima, prim-adjunctul inspectorului-şef al I.S.U. Dobrogea, maior Ion Vlăduţ şi preşedintele Federaţiei Române de Oină, comisar-şef de poliţie.

Organizatorii au oferit cupe, medalii şi diplome tuturor echipelor participante, precum şi câteva premii speciale celor care au contribuit la buna organizare a competiţiei, printre care amintim C.S. Cleopatra Mamaia, R.C.J. Farul Constanţa şi Centrul Medical M.A.I. din judeţul Constanţa, transmite purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Agent principal de poliţie Marius Ovidiu Niculescu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii