Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:57 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE anunță agrearea Acordului de retragere a Marii Britanii din UE și aprobarea Declarației politice privind relațiile viitoare UE-UK

ro

25 Nov, 2018 19:37 242 Marime text

Cu referire la reuniunea specială a Consiliului European, desfășurată în cursul zilei de astăzi, la Bruxelles, Ministerul Afacerilor Externe anunță agrearea Acordului de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din UE și aprobarea Declarației politice privind cadrul relațiilor viitoare UE-UK. Acordul andosat astăzi oferă un fundament juridic solid retragerii Marii Britanii din UE.

Andosarea acordului reprezintă o etapă cheie în procesul de finalizare a retragerii Marii Britanii din UE. În perioada următoare, Acordul de retragere va urma procedurile de ratificare la nivelul Uniunii Europene și al Marii Britanii, unde este esențială aprobarea de către Parlamentul britanic.

Retragerea Marii Britanii din UE, eveniment nedorit de către statele membre, va avea un caracter ordonat asigurat de către Acordul de retragere. Acesta stabilește un cadru legal care conferă claritate și certitudine juridică cetățenilor și mediului de afaceri din UE 27 și din UK, precizează MAE.


Obiectivele urmărite de România pe parcursul procesului de negociere au fost atinse, în principal cele care vizează protejarea drepturilor cetățenilor români stabiliți în UK. Acordul prevede că cetățenii UE27 din Regatul Unit și cetățenii britanici din UE27 care sunt beneficiari ai acestuia (inclusiv cei care se stabilesc în UE27/UK în perioada de tranziție) se vor bucura de o serie de drepturi. Acestea includ drepturile de ședere în UK ale cetățenilor UE și ale membrilor familiilor a acestora, precum și aspecte vizând coordonarea sistemelor de securitate socială, calificări profesionale, îngrijiri medicale.

În ceea ce privește Declarația politică, aceasta cadrează principiile pentru un parteneriat viitor ambițios și cuprinzător și stabilește domeniile cooperării viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit. Din perspectiva României, menținerea unei viitoare relații cât mai apropiate de cooperare cu Regatul Unit este un factor important în contextul european actual.

Ti-a placut articolul?

Comentarii