Federația Română de Gimnastică Gimnasta Ana Maria Barbosu nu a fost suspendată, dar există o sancțiune propusă
Federația Română de Gimnastică: Gimnasta Ana Maria Barbosu nu a fost suspendată, dar există o sancțiune
195
Marime text

Federația Română de Gimnastică confirmă că a luat act la data de 28 aprilie 2026, de finalizarea unei proceduri administrative de către International Testing Agency (ITA) în ceea ce o privește pe sportiva Ana-Maria Bărbosu.
Potrivit unui comunicat oficial, procedura vizează o posibilă încălcare a prevederilor art. 2.4 din Codul Mondial Anti-Doping, reglementat de World Anti-Doping Agency, privind obligațiile de localizare și disponibilitate pentru controale (Whereabouts Failures).
Federația subliniază că acest tip de abatere nu implică depistarea unei substanțe interzise, ci aspecte de natură administrativă privind respectarea procedurilor de raportare.
PRECIZĂRI:Până în prezent, Ana-Maria Bărbosu nu a fost suspendată. Sportiva are dreptul de a-și formula apărarea pentru fiecare dintre cele trei situații reținute, care, în mod cumulativ, pot constitui o abatere de tip Whereabouts Failure.
În acest moment, deși există o sancțiune propusă, sportiva beneficiază de toate drepturile prevăzute de regulamentele internaționale, inclusiv dreptul la apărare și la contestarea deciziei în fața instanțelor competente.
Cazul este gestionat la nivel internațional de către International Testing Agency, în numele Federației Internaționale de Gimnastică, în conformitate cu procedurile aplicabile.
Federația Română de Gimnastică respectă caracterul confidențial al procedurii, oferă sprijin instituțional sportivei și cooperează pe deplin cu organismele competente.
Din respect pentru sportivă și pentru integritatea procesului, Federația nu va face alte comentarii până la pronunțarea unei decizii finale“ - conform Federației Române de Gimnastică
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


