Gabriela Firea spune că nu are timp de pierdut
Gabriela Firea spune că nu are timp de pierdut
1533
Marime text
Astăzi, cei 55 de consilieri generali ai Capitalei au depus jurământul în cadrul unei ceremonii desfășurate la Teatrul Excelsior.„Dați-mi voie să îmi exprim convingerea că împreună vom demonstra că, indiferent ce formațiune politică reprezentăm, vom deveni o echipă, iar culorile pe care le vom reprezenta vor fi culorile Bucureștiului. Dați-mi voie să cred că alături de dvs., cei mai mulți oameni tineri, oameni foarte bine pregătiți, foarte multe doamne — le văd în sală și mă bucur, de la toate formațiunile politice — vom demonstra că se poate mult mai bine decât a fost. Avem împreună de făcut foarte multe lucruri. Nu avem timp de pierdut. În fiecare zi va trebui să ne dedicăm celor care ne-au dat votul, încrederea și speranța, pentru ca Bucureștiul să devină capitala pe care ne-o dorim cu toții", a spus, potrivit Agerpres, Gabriela Firea.
Cei 55 de consilieri generali reprezintă următoarele formațiuni politice: PSD+UNPR (24 de consilieri), USB (15 consilieri), PNL (8 consilieri), ALDE (4 consilieri), PMP (4 consilieri).
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


