Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:32 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul lui Mircea Băsescu a fost închis

ro

28 Jan, 2015 20:29 1265 Marime text
 
Dosarul lui Mircea Băsescu a fost închis. 

Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a clasat dosarul în care mai mulţi procurori constănţeni erau acuzaţi că sunt corupţi şi că l-au ajutat pe Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, să fabrice probe privind faptul că era şantajat.

Procurorii de la Parchetul General au decis, potrivit unei adrese trimise la solicitarea România TV, că denunţul făcut de mai mulţi membri ai familiei interlopului Sandu Anghel împotriva procurorilor şi a lui Mircea Băsescu este fals şi, prin urmare, nefondat.

Familia lui Bercea Mondial l-a acuzat pe Mircea Băsescu că a complotat cu anchetatorii şi că a făcut denunţ pentru şantaj pentru a nu fi nevoit să restituie banii care i-ar fi fost daţi pentru a face demersurile necesare ca Bercea să scape de puşcărie.

În documentul semnat de procuror şef birou Ramona Bulcu şi remis România TV se arată că "dosarul a fost soluţionat prin ordonanţă de clasare", astfel că procesul în care Florin Anghel, Izaura Anghel şi soţul acesteia sunt judecaţi pentru şantaj rămâne pe rol. Totuşi, decizia de clasare poate fi contestată în instanţă de familia lui Bercea Mondial, informează România TV.



Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest preventiv, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial. Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa. 


Sursa: România TV

Ti-a placut articolul?

Comentarii