Percheziții domiciliare la Brașov într-un dosar privind deținerea ilegală de arme
Percheziții domiciliare la Brașov într-un dosar privind deținerea ilegală de arme
04 Nov, 2026 15:01
ZIUA de Constanta
176
Marime text
176
Marime text

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Brașov, Codlea și Cristian, într-un dosar penal ce vizează deținerea ilegală de arme.
Potrivit Poliției Române, activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești – Postul de Poliție Cristian, Poliției Municipiului Codlea și Secției 3 Poliție Brașov, precum și al specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov și au avut drept scop completarea materialului probator, ca urmare a existenței indiciilor că persoanele vizate ar deține fără drept arme de foc.
În urma perchezițiilor efectuate la cele patru locații, polițiștii au identificat și ridicat 4 arme supuse autorizării, respectiv 2 arme lungi, de tip pușcă, și 2 arme scurte, de tip pistol, toate de calibrul 4,5 mm, precum și componente ale unei arme, peste 2.400 de proiectile metalice și 13 recipiente cu CO2, utilizate pentru funcționarea unor astfel de arme.
Din verificările efectuate până în prezent de către polițiști a rezultat că persoanele cercetate nu sunt autorizate, potrivit prevederilor legislației privind regimul armelor și al munițiilor, pentru deținerea, portul și folosirea armelor din categoria celor supuse autorizării. Mai mult decât atât, niciuna dintre armele identificate nu figurează a fi înscrisă în circuitul legal.
În acest caz, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Citește și
Directorul unei asociații din Buzău, suspectat că ar fi delapidat peste 246.000 de lei. Percheziții în Buzău și Brașov
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


