Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:19 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT. Grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă, destructurat

ro

23 May, 2018 16:09 1267 Marime text
La data de 23 mai 2018 procurorii  DIICOT- B. T. Maramureş împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au efectuat un număr de 16 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Maramureş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă.  
des
În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, pe raza judeţului Maramureş, s-a constituit un grup infracţional organizat specializat în activităţi ilicite de contrabandă cu produse accizabile din tutun, provenite din spaţiul extracomunitar (Ucraina), introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Activitatea grupării s-a divizat pe mai multe paliere şi perioade diferite de timp, remarcându-se că inclusiv în prezent există preocupări în acest sens.

S-a dispus începerea urmăririi penale faţă de un număr de 59 de persoane, cu privire la care s-a avut în vedere faptul că – în pofida unor capturi şi ridicări de bunuri traficate, efectuate de către organele de urmărire penală pe parcursul cercetărilor – s-au reorganizat de fiecare dată şi au continuat activităţile ilicite, manifestând constant o ostilitate vădită şi adesea exprimată la adresa organelor poliţiei de frontieră.

Prejudiciul total în cauză se ridică la suma de peste 700.000 euro (peste 3.300.000 lei), fiind reţinute deja pe parcursul urmăririi penale 591 de baxuri cu ţigări reprezentând un nr. de 295.409 pachete de ţigări – toate provenite din activităţile ilicite de contrabandă ale grupării infracţionale.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie pe tot parcursul procesului penal şi toate măsurile dispuse au fost realizate în scopul bunei desfăşurări a urmăririi penale, în interesul cercetărilor şi în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

”Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, menționează procurorii.

Ti-a placut articolul?

Comentarii