Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 23 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri România Recidivist reținut în Brăila pentru trafic cu substanțe psihoactive și arme

ro

23 Mar, 2026 17:21 145 Marime text




Astăzi, 23 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea unui inculpat (recidivist), în vârstă de 40 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de  efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv.

Potrivit DIICOT, din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada septembrie 2025- martie 2026, inculpatul a procurat, deținut, manipulat și vândut diverse cantități de produse psihoactive (NEP, 2 MEC) către consumatori din municipiul Brăila.

De asemenea, în seara de 22.03.2026, acesta a fost depistat în trafic, în municipiul Brăila, în timp ce deținea în autoturismul cu care se deplasa, o cantitate de substanță cristalină, aflată în curs de expertizare, un cântar de precizie, un pistol airsoft, o macetă, precum și alte bunuri.


Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul  Tribunalului Brăila a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila.

„Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brăila. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, transmite DIICOT.


Citește și
Peste 15 milioane de țigareteRețea internațională de contrabandă cu țigări, destructurată de DIICOT Constanța (RECHIZITORIU)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii