Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Mihai Tararache a depus o interpelare referitoare la Universitatea Ovidius

ro

25 Mar, 2014 21:50 2698 Marime text
Deputatul constănţean Mihai Tararache a depus o interpelare referitoare la ceea ce el numeşte “situaţia fără precedent de la Universitatea Ovidius”. “Universitatea Ovidius este emblematic pentru învăţământul superior din zona de sud-est a României şi este nevoie, astăzi mai mult ca oricând, de linişte şi de o situaţie clară şi fără echivoc pentru buna desfăşurare a actului educaţional”. Redăm, mai jos, textul integral al interpelării semnate de parlamentarul constănţean.


INTERPELARE
Adresată:     Ministrului  Educatiei  Nationale,  domnul Remus Pricopie
                      Ministrului  delegat  pentru  Invatamant  Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, domnul  Mihnea Cosmin Costoiu

De către: Mihai Tararache, deputat ales în circumscripţia electorală nr.14, colegiul uninominal nr.1
Tema: Situatia fara precedent de la Universitatea Ovidius din Constanta
   
Domnilor ministri,

 
          Este bine cunoscuta, de catre intreaga comunitate academica din tara, situatia fara precedent, creata in UNIVERSITATEA OVIDIUS din CONSTANTA. In iulie 2013 fostul rector (prof. univ. dr Epure Danut Tiberius) a fost arestat sub acuzatia de a fi comis mai multe fapte de coruptie, iar conducerea a fost preluata de un prorector  (prof. univ. dr. Stanciu Gabriela), care, datorita presupusei implicari in aceleasi fapte de coruptie  ca si rectorul,  a  fost inlocuita,  dupa  30 de zile, cu  un alt  prorector, ( prof. univ. dr. Bordeianu Ion). In prezent, conducerea universitatii este asigurata de un rector interimar ( care, in data de 7 martie 2014 si-a inaintat demisia catre Senatul UOC) si doi prorectori (din cei cinci prorectori alesi in martie 2012, deoarece un  alt prorector a fost pensionat in februarie 2014).
   Prin acuzele aduse fostului rector, amplu mediatizate de intreaga mass-media, imaginea si prestigiul celei mai mari institutii de invatamant superior din Dobrogea au fost profund afectate, iar activitatea generala a institutiei a fost perturbata.
   Pe de alta parte, dupa arestarea fostului rector,  mai multe cadre didactice  din toate cele 16 facultati din structura UOC au facut cunoscute, sub diferite forme, forurilor competente, multiplele abuzuri si incalcari ale normelor legale, savarsite de conducerea universitatii, instalata in martie 2012. Semnatarii acestor sesizari nu au primit, pana in acest moment, niciun raspuns  si nici nu au fost contactati de reprezentantii forurilor sesizate. Singura masura a fost efectuarea unui control, in perioada septembrie- octombrie 2013, de catre o comisie din cadrul MEN. Dar au trecut aproape sase luni de la efectuarea acestui control si nu se cunoaste  continutul Raportul   Comisiei Corpului de Control.
   Exista suspiciunea, justificata, din partea unui numar mare de cadre didactice si studenti din cadrul UOC, ca aceasta intarziere a publicarii rezultatelor controlului este menita sa ascunda unele deficiente constatate, pentru protejarea unor persoane cu functii de conducere din cadrul UOC, protejate politic.
   Consider ca politicul nu trebuie sa aiba niciun fel de ingerinte in activitatea  si conducerea universitatilor, a scolilor, in general.
   Stiut  fiind ca situatia interna in UOC s-a degradat continuu, de la momentul arestarii fostului rector si pana in prezent, sub aspectul calitatii actului didactic, al conditiilor de desfasurare a activitatii de cercetare stiintifica, al respectarii cadrului legal pentru intreaga activitate didactica si administrativa, pe de o parte , iar,  pe de alta parte, ca pe data de 12 mai 2014 urmeaza sa  aiba loc alegerea noului rector,  se considera indreptatita dorinta cadelor didactice din UOC ca Raportul Comisiei de Control  a MEN sa fie facut public, integral si cat mai repede.
   Cunoasterea acestui raport, inainte de data alegerilor, va avea  un puternic impact pentru cadrele didactice si studenti,  in organizarea si desfasurarea corecta a alegerilor din 12 mai 2014, pentru votarea viitorul rector, astfel incat sa poata fi ales acel candidat considerat cel mai capabil pentru refacerea imaginii si restabilirea legalitatii in intreaga  activitate din Universitatea Ovidius din Constanta.
   Avand in vedere situatia deosebita in care se afla in acest moment UOC, va adresez, domnilor ministri,  urmatoarele intrebari:
   1.In ce data veti face public  continutul integral al Raportului Comisiei Corpului de Control al MEN si de ce a durat atat de mult finalizarea raportului privind controlul efectuat si publicarea rezultatelor acestuia?
   2.Cand veti face publice sanctiunile dispuse persoanelor care au savarsit neregulile semnalate de catre cadrele didactice din UOC si membrii Comisiei Corpului de Control al MEN?
   3.Cum a fost posibila acceptarea de catre MEN, sa se semneze  Carta UOC, dupa alegerile din februarie 2012, in conditiile in care Art.67, alin.(6) incalca  dreptul cadrelor didactice titulare de a vota rectorul, asa cum prevad Art.209, alin.(1b) si Art.291, alin.(1), (2), (3) si (4) din Legea 1/2011? Datorita schimbarii Cartei, in 14 sept. 2012, s-a ajuns ca un numar de aproximativ  35 de cadre didactice titulare ( printre care si magistrati), care s-au aflat pe listele de vot din februarie 2012, sa nu se mai regaseasca pe liste de vot din 4 noiembrie 2013, atunci cand s-a votat modalitatea de desemnare arectorului. Pentru alegerile din 12 mai 2014 se vor utiliza listele din noiembrie 2013, motiv pentru care va intreb daca apreciati ca aceasta situatie e legala?Dar daca aceasta este legala, inseamna ca listele utilizate in februarie 2012 au fost ilegale si, totusi, rectorul  ales atunci a fost confirmat de MEN.
   4. Dupa alegerea rectorului, din 12 mai 2014, aveti in vedere schimbarea  intregii echipe de conducere si a Senatului din UOC, asa cum prevede legea, chiar daca mandatul este 2 ani?

Solicit raspuns scris.


Solicit răspuns scris.
Vă mulţumesc,
Deputat de Constanta,
                                                                                                                   Mihai Tararache
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii