Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:41 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Elevi din Vaslui au devenit „cadeți” pentru o săptămână. Participă la programul „Cadet în Forțele Navale Române”

ro

14 May, 2019 15:27 1322 Marime text
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” găzduiește, în perioada 13 – 18 mai, programul „Cadet în Forțele Navale Române”.

Potrivit unui comunicat transmis de Academia Navală Mircea cel Bătrân, destinat elevilor din mediul civil, programul are ca scop familiarizarea acestora cu activitățile desfășurate într-o instituție militară de învățământ.

„Anul acesta, 20 de elevi de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din localitatea Vetrișoaia, județul Vaslui, însoțiți de două cadre didactice, au devenit „cadeți” pentru o săptămână. Aceștia, împreună cu studenți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, dar și cu elevi de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” și de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, vor desfășura o serie de activități în cadrul unităților de învățământ și vor efectua vizite la mai multe unități din garnizoanele Constanța și Babadag. De asemenea, „micii cadeți” vor participa la ceremonia de ridicare a Pavilionului și geacului la bordul unei fregate, vor vizita nava, vor lua parte la ateliere interactive și vor viziona o prezentare de tehnică și echipamente militare” - au mai precizat reprezentanții ANMB.


Marți, 14 mai, a avut loc deschiderea oficială a programului în prezența contraamiralului de flotilă Daniel Căpățână, Comandantul Flotei, a comandorului Octavian Tărăbuță, rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și a căpitan-comandorului Nae Valentin, locțiitorul comandantului Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.

Cei 20 de elevi vasluieni au fost felicitați pentru alegerea de a experimenta timp de o săptămână viața de armată și au fost încurajați să își aleagă cu responsabilitate profesia în viitor.

„Programul „Cadet în Forțele Navale” îşi propune să realizeze schimburi de experienţă între instituţii militare şi civile de învăţământ, contribuind la extinderea celor mai bune modele şi practici didactice, la valorificarea valenţelor formativ-educative ale interacţiunii elevilor din diferite instituţii de învăţământ în sprijinul conturării opţiunilor profesionale ale acestora” - au mai precizat reprezentanții ANMB.

Sursa foto: Academia Navală Mircea cel Bătrân
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii