Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:12 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Circulaţie îngreunată pe Autostrada Soarelui Se efectuează lucrări de întreţinere

ro

16 May, 2019 09:22 1314 Marime text
Pe Autostrada A2 (Autostrada Soarelui), între localităţile Bucureşti - Fundulea, din cauza unor denivelări apărute la partea carasoabilă, pe calea 1 (Bucureşti - Constanţa) şi calea 2 (Constanţa - Bucureşti) s-au montat indicatoare cu restricţie de viteză de 80 killometri/oră şi indicatoare cu „Alte pericole” până la remedierea situaţiei.
Potrivit Situaţiei Drumurilor Naţionale şi a Autostrăzilor din România, actualizată în această dimineaţă, la ora 8:25, pe tronsonul amintit anterior, se efectuează lucrări de întreţinere periodică prin turnarea de covor asfaltic.

Comisia de evaluare a desemnat câştigătorii licitaţiei pentru lucrările de întreţinere a părţii carosabile pe două loturi ale A2, cuprinse între Bucureşti şi Fundulea.

Potrivit CNAIR, cu o valoare de atribuire de 41.754.350,61 lei fără TVA, Compania Porr Construct SRL, a fost desemnată câştigătoarea contractului pentru lotul 1, cuprins între km 12 şi km 24, pe ambele sensuri de mers ale A2. 

Pentru contractul aferent lotului 2, cuprins între km 24 şi km 36, pe ambele sensuri de mers ale A2, a fost desemnată câştigătoare S.C Saga Business Construct SRL, cu o valoare de atribuire de 44.912.505,59 lei, fără TVA.

Ambele contracte prevăd o durată de execuţie a lucrărilor de 24 de luni, iar sumele necesare sunt alocate din bugetul de stat.

Contractele pot fi semnate după expirarea termenului legal de 10 zile, care permite depunerea unor eventuale contestaţii.



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii