Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:37 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetăţean bulgar, prins pe Autostrada A2 în timp ce transporta şaşe irakieni

ro

01 Oct, 2018 12:35 1269 Marime text

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în trafic, un cetățean bulgar care transporta, cu un autoturism înmatriculat în Bulgaria, șase irakieni, pe care intenţiona să îi transporte ilegal până în Germania.

Față de cetățeanul bulgar, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar cetăţenii irakieni au fost preluaţi de autorităţile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.
 
La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea și Combaterea Infracționalității Transfrontaliere, Compartimentul Sprijin Operativ și Sectorul Poliției de Frontieră Ostrov,  au desfăşurat o acţiune pe linia  combaterii migraţiei ilegale, în cadrul căreia au monitorizat activitatea infracțională a unei grupări ce se ocupa cu traficul de migranți.

Astfel, a fost identificat si oprit în trafic, pe autostrada A2, un autoturism înmatriculat în Republica Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, care transporta șase persoane ce nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau scopul călătoriei.

Persoanele în cauză au fost duse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov pentru continuarea cercetărilor, unde s-a stabilit că sunt cetățeni irakieni, patru adulți cu vârste cuprinse între 22 și 27 de ani și doi minori în vârstă de 3, respectiv 7 ani.

În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei şase au intrat ilegal în România, pe la “frontiera verde”, în zona localității Ostrov.  De acolo au fost preluați de cetățeanul bulgar, N.E.T., în vârstă de 48 de ani, cu scopul de a-i transporta până în Germania, contra sumei de 8.000 de euro, de persoană.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii irakieni, respectiv trafic de migranți pentru cetățeanul bulgar, pentru a stabili întreaga arie infracţională şi depistarea tuturor persoanelor implicate.

Cercetările s-au derulat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cetățeanul bulgar fiind prezentat Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cei șase cetățeni irakieni fiind preluaţi de autorităţile de frontieră bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii