Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:16 07 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

NASA confirmă lansarea misiunii Crew-12 spre ISS pe 11 februarie, după reluarea zborurilor Falcon 9

ro

07 Feb, 2026 13:39 158 Marime text
Sursa foto: Facebook/ NASA
 
  • Lansarea următoarei misiuni spre Stația Spațială Internațională (ISS), la care va participa și astronauta franceză Sophie Adenot, va avea loc pe 11 februarie, a confirmat vineri NASA, după ce racheta dezvoltată de SpaceX care îi va transporta pe astronauți pe orbita Pământului a fost autorizată din nou să zboare în spațiu.

Lansarea următoarei misiuni spre Stația Spațială Internațională (ISS), la care va participa și astronauta franceză Sophie Adenot, va avea loc pe 11 februarie, a confirmat vineri NASA, după ce racheta dezvoltată de SpaceX care îi va transporta pe astronauți pe orbita Pământului a fost autorizată din nou să zboare în spațiu, informează AFP, conform Agerpres.

„Rachetele Falcon 9 sunt autorizate să își reia zborurile”, a declarat un purtător de cuvânt de la FAA, agenția americană de reglementare a aviației, după o problemă tehnică survenită puțin mai devreme cu una dintre aceste rachete.


O anomalie identificată în timpul unui zbor, luni, ce viza transportul unor sateliți de comunicații, a determinat compania SpaceX să suspende zborurile acestei rachete pe durata unei anchete, o situație neprevăzută care a stârnit temeri privind o eventuală amânare a lansării acestei misiuni cu echipaj uman către ISS.

Ancheta s-a încheiat vineri și a ajuns la concluzia că „eșecul pornirii” unui motor a fost cauza probabilă a problemei tehnice, a precizat FAA, adăugând că SpaceX „a identificat măsuri preventive tehnice și organizaționale pentru a evita repetarea acestui incident”.

Echipajul misiunii Crew-12 - compus din Jessica Meir (SUA - NASA), Jack Hathaway (SUA - NASA), Sophie Adenot (Franța - ESA) și Andrey Fedyaev (Rusia - Roscosmos) - urmează, așadar, să fie lansat de la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida, miercuri, începând de la ora locală 06:01 (11:01 GMT), a precizat NASA pe site-ul său.

Două ferestre de lansare de rezervă sunt prevăzute pentru 12 și 13 februarie, tot dimineața devreme, în cazul în care, de exemplu, condițiile meteorologice vor fi nefavorabile sau vor apărea probleme tehnice de ultim moment pe 11 februarie.



Citește și:
Bithumb a trimis din greșeală bitcoini de peste 40 de miliarde de dolari clienților săi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii