Editorial Copii prinși în fenomenul violenței. Se caută vinovați sau cauze reale?

Este mai mult decât îngrijorător fenomenul violenței în rândul celor foarte tineri. Cazuri de agresiune apar peste tot, în ultima perioadă și din ce în ce mai des.
 
Ceea ce este și mai îngrijorător este faptul că media de vârstă în rândul celor care comit asemenea acte este din ce în ce mai mică, iar locurile în care se petrec sunt foarte diverse: la școală, în propriile domicilii, în locuri publice etc.
 

La prima vedere, nu există un tipar anume sau un factor provocator general valabil.
 
Însă cert este că numărul cazurilor crește alarmant. De asemenea, bullying-ul este tot mai prezent în unitățile de învățământ. Ce este și mai tragic este că uneori aceste violențe au ca urmări moartea unor persoane. Asistăm neputincioși și stupefiați cum minori își ucid părinții sau colegii, prietenii.
 
De curând, în urma unui caz de ucidere a unui minor de către un altul, s-a creat o adevărată „vânătoare de vrăjitoare”, în care autorul a fost incriminat de o localitate întreagă generând un protest pe străzi, pentru că părinții erau extrem de speriați să mai lase copiii la școală.

 
În fața unor asemenea grozăvii, societatea în ansamblul ei poate ar trebui să se întrebe la modul cel mai serios ce se petrece cu acești minori de ajung să fie atât de agresivi? Ce îi determină să comită astfel de acte de o violență extremă?
 
Pentru că o cauză obiectivă nu există, nu stă în picioare. Acești minori nu au fost amenințați direct, nu au fost abuzați și aici vorbim de majoritatea cazurilor petrecute în ultima perioadă, nu de excepții.
 
Este evident că răspunsul trebuie căutat mult mai profund, nu la suprafață. Nu mă erijez să dau un răspuns, nu sunt psiholog, dar este evident că această categorie a minorilor este supusă unei presiuni pe care nu o poate verbaliza.  Iar cel mai probabil unul din factorii indirecți este că nu există suficientă comunicare cu ei.
 
Într-o lume stăpânită de haos și agitație, în care părinții sunt prinși în problemele lor cine mai are timp să discute și cu cei mici? Se arată cu degetul uneori la profesori și conducerea școlilor, dar consider că nu este corect. Educația și dialogul cu minorii nu pot fi lăsate numai în seama cadrelor didactice.
 

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat vineri, 30 ianuarie 2026, un avertisment ferm și un apel la solidaritate în lupta împotriva agresiunilor din unitățile de învățământ. Sub sloganul „Violența școlară nu trebuie să rămână în școală!”, instituția îndeamnă victimele și martorii actelor de bullying sau de agresiune fizică să rupă tăcerea și să raporteze incidentele autorităților competente.
 
Inițiativa urmărește eliminarea fenomenului de „anonimat” care protejează adesea agresorii și încurajează un mediu școlar nesigur. Mesajul MAI este clar: tăcerea nu este o soluție, iar semnalarea acestor cazuri prin scris sau comunicare directă este singura cale pentru a asigura protecția elevilor.
 
Este o inițiativă bună, dar cred că trebuie să fie o acțiune comună, conjugată, în care să fie implicați mai mulți actori- părinți, profesori, psihologi, societatea în ansamblul ei.
 
Copiii reprezintă viitorul nostru, nu cred că ne dorim o societate măcinată de agresivitate și acte abominabile. Pe de altă parte, tot ei sunt oglinda comunității din care fac parte, asta înseamnă că și noi, adulții, avem de rezolvat destul aspecte și  poate că demersul ar fi indicat să aibă ca punct de plecare adultul, înaintea copilului.
 
 
Citește și
Editorial Cum ajunge un fiu să rupă cel mai sacru fir al vieții