Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc azi pentru citirea hotărârii CCR privind referendumul

ro

27 Aug, 2012 13:08 1425 Marime text

Camera Deputatilor si Senatul se reunesc, azi, de la ora 15.00, pentru citirea hotararii Curtii Constitutionale privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea presedintelui. Este de asteptat ca la sedinta parlamentarii sa aiba interventii, una dintre acestea putand fi a senatorului liberal Ioan Ghise, care a declarat ca a pregatit proiecte de hotarare care vizeaza ca Parlamentul sa decida valabilitatea referendumului de demitere a presedintelui Traian Basescu, scrie Mediafax. Ghise ar urma sa prezinte aceste propuneri si in partid, la sedinta de luni a grupurilor parlamentare ale PNL.

Ioan Ghise spunea marti, pentru Mediafax, ca Parlamentul va stabili, potrivit hotararii din 6 iulie, "calea de urmat", aceasta putand fi ca presedintele este demis cu majoritatea celor prezenti la vot, cvorumul de prezenta nefiind obligatoriu.

 

Ghise sustine ca Parlamentul poate decide ca este aplicabil articolul 10 din legea referendumului, care spune ca demiterea presedintelui Romaniei se face cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale celor care s-au prezentat la vot, fara a mai exista obligativitatea cvorumului de prezenta la vot.

 

Totusi, presedintele PSD, premierul Victor Ponta, declara marti ca parlamentarii USL nu vor intarzia si nici nu vor boicota citirea deciziei Curtii Constitutionale de invalidare a referendumului in plenul celor doua Camere si nici nu vor invoca existenta cvorumului de plen, desi formal cvorumul este obligatoriu.

 

Ponta a aratat ca a discutat cu Crin Antonescu si au convenit ca ar fi o greseala intarzierea incheierii procedurilor de invalidare a referendumului.

 

Intrebat daca ar fi o problema lipsa cvorumului de plen, Victor Ponta a spus ca "strict formal" ar constitui o problema, dar, din punctul sau de vedere, Parlamentul trebuie doar sa asiste la citirea deciziei Curtii Constitutionale, dupa care decizia se publica in Monitorul Oficial, iar Traian Basescu revine, ca presedinte, la Cotroceni.

 

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, s-a aratat increzator ca la sedinta comuna vor fi mai mult de 50% plus unu parlamentari prezenti. Potrivit lui Zgonea, toti liderii de grupuri parlamentare au sustinut ca pentru ziua de luni va exista o mobilizare pentru a fi prezenti majoritatea parlamentarilor la plen.

 

In conditiile in care o serie de mandate sunt vacante, cvorumul de lucru ar fi de 217 parlamentari.

 

Curtea Constitutionala a transat in 21 august problema referendumului, dupa revenirea asupra unor termene prevazute anterior - 12 septembrie si 31 august. In aceasta perioada, discutii controversate au vizat in special listele electorale.

Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13100652-camera-deputatilor-senatul-reunesc-luni-pentru-citirea-hotararii-ccr-privind-referendumul.htm

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii