Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:15 17 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicușor Dan, după acceptarea nominalizării de către Siegfried Mureșan - „România are nevoie de un guvern”

ro

17 Sep, 2026 17:59 138 Marime text
Sursă foto: Facebook/Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a salutat, joi, acceptarea de către Siegfried Mureșan a nominalizării pentru funcția de prim-ministru și a declarat că România are nevoie de un Guvern pentru a putea lua decizii privind bugetul și situația fiscală. Șeful statului a recunoscut că, după luni de negocieri cu partidele, nu există încă o majoritate parlamentară conturată, motiv pentru care consideră că formarea viitorului Cabinet va fi o misiune dificilă.

Nicușor Dan a declarat că se bucură că Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier, după consultările politice desfășurate joi la Palatul Cotroceni.

Președintele a amintit că au trecut mai mult de patru luni de la demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură și că, în această perioadă, au avut loc „sute de ore de discuții” cu partidele politice, atât împreună, cât și separat, pentru identificarea unei soluții la criza politică.

„O să spun direct, am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național”, a afirmat Nicușor Dan.


Șeful statului a relatat și o discuție privată cu un lider de partid, fără să precizeze despre cine este vorba.

„Ba chiar un șef de partid mi-a spus în privat: «Asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea». Și nu e în regulă”, a spus președintele.


Potrivit lui Nicușor Dan, responsabilitatea clasei politice este să ajungă la un compromis pentru a putea negocia interesele și aspirațiile diferitelor categorii sociale și profesionale.

Președintele a insistat asupra necesității formării unui nou Guvern, arătând că deciziile privind rectificarea bugetară și bugetul nu sunt simple chestiuni administrative, întrucât au efecte asupra vieții de zi cu zi a populației.

„România are nevoie de guvern - rectificare, buget - sunt niște tehnicalități, dar de ele depinde viața curentă a oamenilor și ce pot să cumpere, cum pot să-și desfășoare viața, și nu numai acum, ci și pe un termen mediu de acum încolo”, a declarat Nicușor Dan.


Președintele a explicat că l-a desemnat pe Siegfried Mureșan după ce acesta a obținut cele mai multe voturi din partea partidelor în cadrul consultărilor.

„Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor acestor ore de discuții, și atunci am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări. Și această persoană este Siegfried Mureșan”, a precizat șeful statului.


Nicușor Dan a invocat experiența lui Mureșan în Parlamentul European și participarea acestuia la negocieri privind dosare europene importante drept argumente pentru nominalizare.

Președintele a subliniat că viitorul premier va avea o sarcină dificilă, având în vedere configurația Parlamentului și pozițiile exprimate de formațiunile politice în timpul consultărilor.


În același timp, Nicușor Dan a declarat că, indiferent de soluția la care se va ajunge pentru formarea Guvernului, România își va menține orientarea externă și își va respecta angajamentele.

„Eu sunt convins că România va rămâne pe traseul pro-occidental, își va îndeplini angajamentele și, între aceste angajamente, inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii”, a mai spus președintele.





Citește și:
Sorin Grindeanu critică desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier - „Am luat act cu surprindere și dezamăgire”

Tags: Nicușor Dan


Ti-a placut articolul?

Comentarii