Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:17 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Băsescu este ferm. „Nu am nimic de negociat cu procurorii"

ro

27 Apr, 2016 11:21 1287 Marime text
 
Fostul președinte Traian Băsescu, într-o postare pe Facebook, afirmă că nu are nimic de negociat cu procurorii în privința dosarelor deschise pe numele său.

„Ori vă reconfirmaţi NUP-urile, ori trimiteţi dosarele în instanţă. Eu nu am nimic de negociat. Am fost ministru al transporturilor în cinci guverne, timp în care s-au reabilitat peste 2.000 de km de drumuri naţionale şi peste 200 de km de căi ferate. Nu a existat niciun dosar pentru modul de desfăşurare a licitaţiilor. Am fost Primar General al Capitalei timp de 4 ani şi jumătate, gestionând bugete de peste 1,2 miliarde dolari anual, cu lucrări mari cum ar fi contorizarea pentru încălzire a scărilor de bloc, modernizarea a 750 de puncte termice, modernizarea a 120 de km linii de tramvai, construcţia liniei 41, asfaltarea a sute de km de străzi şi bulevarde. Nu a existat niciun dosar pentru modul de desfăşurare a licitaţiilor. Cu toate acestea, la PICCJ am o bibliotecă de dosare penale generate de reclamaţii ale oamenilor turnătorului Voiculescu, dosare care, după ce au primit NUP de la procurorii de caz, au fost redeschise în anul 2015 la cererea fostului Procuror General Niţu. Nu contest dreptul PICCJ de a redeschide aceste dosare, dar contest faptul că toate sunt ţinute deschise spre a fi utilizate politic. În opinia mea, procurorii au două soluţii şi anume: ori constată temeinicia soluţiei iniţiale a PICCJ de neîncepere a urmăririi penale, sau mă audiază după care trimit dosarul în instanţă dacă așa vor considera. Prin menţinerea acestor dosare fără a lua o decizie, procurorii nu fac decît să aştepte momentul potrivit pentru a le utiliza conform dispoziţiilor şefilor în interesul acestora sau în interes politic, ceea ce este inadmisibil. Reţineţi, eu nu am nimic de negociat!”, spune Băsescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii