Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi a venit pe lume primul copil refugiat născut în România într-o familie relocată

ro

04 Oct, 2016 20:09 1335 Marime text
Mattia este primul copil refugiat născut dintr-o familie de persoane relocate la Centrul de Azil Rădăuți, se arată într-un comunicat de presă remis al Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil (CRPCSA) din Rădăuți.
 
Potrivit sursei citate de Agerpres, Mattia s-a născut în această după-amiază în Spitalul Municipal Rădăuți, este băiat, sănătos și are o greutate de 3,5 kilograme.
 
''Mattia este primul copil refugiat născut în România dintr-o familie de persoane transferate din Grecia în cadrul programului de relocare intra UE'', se arată în comunicat.
 
Tatăl copilului este din Irak, iar mama din Iran și se află în România din luna august, perioadă în care au parcurs procedurile privind acordarea unei forme de protecție internațională, cererile lor fiind soluționate prin acordarea statutului de refugiat.

 
După zilele necesare de spitalizare, Mattia împreună cu mama lui se vor întoarce în centru, unde sunt așteptați de tată, nou-născutul urmând a fi înregistrat drept cel mai tânăr solicitant de azil din România.
 
''Evenimentul a creat bucurie în rândul persoanelor cazate și al personalului Centrului care sunt nerăbdători să-l cunoască pe cel mai tânăr locatar'', se arată în comunicat.
 
CRPCSA Rădăuți are o capacitate de 116 de locuri, iar gradul de ocupare este de aproximativ 25%.

sursa foto: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii