Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:21 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Află cine a câştigat invitaţia dublă la filmul „Domestic”

ro

19 Apr, 2013 14:55 1636 Marime text
A sosit momentul să anunţăm numele câştigătorului unei invitaţii duble la filmul „Domestic”. 

Este vorba de Irina Zdru, din Constanţa.

Participanţii la concurs au fost invitaţi să ne scrie titlul unui alt lungmetraj regizat de Adrian Sitaru sau să amintească un animal dintre cele care apar în „Domestic”.

Răspunsul Irinei a fost: „Câteva dintre filme sunt: Pescuit sportiv, Lord, Colivia, Mincinoasa”.


„Domestic”, unul dintre cele mai aşteptate filme ale primăverii, va avea o proiecţie de gală la Constanţa vineri, 19 aprilie, de la 19.00, la Cityplex din Tomis Mall, în prezenţa regizorului Adrian Sitaru şi a unor membri ai echipei.
Cu un imaginar minunat, dar şi dureros de real, „Domestic” este povestea copiilor, adulţilor şi a animalelor care convieţuiesc sperând la o viaţă mai bună. Protagonişti sunt câţiva vecini de bloc şi câţiva simpatici locatari necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel. Din distribuţie fac parte Adrian Titieni şi fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache şi Dan Hurduc (9 ani).
Adrian Sitaru a mai regizat lungmetrajele „Pescuit sportiv” (2008) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), ambele premiate în numeroase festivaluri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii