Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:00 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. A început şedinţa de Consiliu Judeţean Constanţa. Ce se află pe ordinea de zi (galerie foto)

ro

22 Aug, 2018 13:14 2404 Marime text
Consilierii judeţeni constănţeni s-au întrunit în şedinţă ordinară, miercuri, 22 august, de la ora 13, în Sala "Remus Opreanu" din cadrul Palatului Administrativ.

Vicepreşedintele Daniel Learciu nu este prezent la şedinţă, fiind în concediu. Liberalii au anunţat că vor retrage proiectul numărul 12 pentru că au primit aviz negativ de legalitate de la Secretarul judeţului.

La şedinţă sunt prezenţi 33 de consilieri, 4 fiind absenţi. Şedinţa a debutat, ca de obicei, cu intonarea Imnului Naţional. Urmează prezentarea lui Dan Cojocaru la rubrica "Poveşti despre Dobrogea în Anul Centenar", din "Monografia Mamaia. Album cu amintiri", Editura Dobrogea 1996, acesta povestind despre inaugurarea băilor de la Mamaia, trecând 112 ani de la eveniment.

Update 3
Legat de evenimentul privind "Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean - Editţia 2018", consilierii au decis restrângerea evenimentului la 4 zile, în loc de 10 zile de festival, restul banilor fiind redirecţionaţi către unitatea spitalicească judeţeană. Este vorba de suma de 600.000 de lei care vor fi redirecţionaţi către Spitalul Judeţean Constanţa, unde managerul Cătălin Grasa va decide pe ce îi va utiliza.

Update 2
Au existat mici tensiuni între consilierii PNL şi vicepreşedintele Claudiu Palaz. Au avut loc schimb de replici între liberali şi Palaz pe subiectul candidaturii lui Mohammad Murad.

Proiectele 1-7 au trecut în unanimitate
Proiectul 8 a trecut,
PNL votând împotrivă. Sunt 14 consilieri PNL în sală. 
  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Constanţa nr. 234/27.07.2018 privind aprobarea organizării evenimentului „Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean -  Ediţia 2018”.
Proiectele 9-11 au trecut în unanimitate
Proiectele 11-21 au trecut în unanimitate


Update 1
 

Sunt 21 de proiecte pe ordinea de zi, dintre care proiectul 12 a fost retras, după cum au anunţat iniţial liberalii. Preşedintele CJC, Marius Horia Ţuţuianu a precizat la început de şedinţă că proiectul iniţiat de PNL nu are nicio bază legală, iar avizul de legalitate era pur consultativ. A trimis adrese către Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor, cât şi către Ministerele Justiţiei şi Învăţământului, care vor da aviz de legalitate pe acest proiect. "Voi iniţia eu singur acest proiect", a spus ferm şeful CJC, care, practic, o să preia iniţiativa de la liberali pentru a duce proiectul de hotărâre în plină legalitate.

Mariana Belu a explicat în faţa consilierilor faptul că nu se poate acorda subvenţia, asta pentru că articolul 84 din Legea Educaţiei prevede că se pot acorda bani pentru transport doar şcolilor speciale de către CJC, iar ei deja alocă sume pentru această categorie. Restul subvenţiilor se fac de către UAT-urile pe raza cărora se află unităţile şcolare. Cu alte cuvinte, doar Consiliile Locale pot aproba aceste reduceri sau gratuităţi pentru transportul elevilor şi studenţilor.
 
Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte:
  1. Proiect de hotărâre privind modificarea componenţei Comisiei pentru Protecţia Copilului Constanţa.
Iniţiator : Preşedinte: Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea componenţei Comisiei Tehnico-Economice şi a Regulamentului  de organizare şi funcţionare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind revizuirea normelor procedurale interne pentru achiziţia directă de produse, servicii şi lucrări.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitaţie publică deschisă cu strigare, a unor spaţii aflate în proprietatea publică a Judeţului Constanţa şi în administrarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, în scopul desfăşurării de activităţi comerciale.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării investiţiilor pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA SA Constanţa, în perioada 2014-2020”.
      Iniţiator: Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare de la Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa, „Căluţul de mare”.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Constanţa nr. 230/2018 privind aprobarea Comisiei de concurs de proiecte de management de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Constanţa nr. 234/27.07.2018 privind aprobarea organizării evenimentului „Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean -  Ediţia 2018”.
      Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor financiar doamnei Velicu Tudoriţa pentru minorul Velicu Robert Nicolae.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Programului cu obiectivele şi lucrările de drumuri şi poduri pentru anul 2018 finanţate din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia 
 
  1. Proiect de hotărâre privind modificarea listei de investiţii pentru RAJDP Constanţa (în reorganizare), pe anul 2018.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind acordarea facilităţilor la transport pentru elevi şi studenţi. (RETRAS)
Iniţiatori : Iordache Marian, Bola Bogdan, Popa Liviu, Gima Stelian, Zahariuc Cristian, Cruşoveanu    Marian, Topolov Geanina
 
  1. Proiect de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor defalcate din TVA pe anul 2018, pentru finanţarea cheltuielilor privind  drumurile judeţene şi comunale.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului de venituri şi Cheltuieli, Listei de investiţii, Programului de evenimente culturale, pe anul 2018, pentru Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului de Venituri şi cheltuieli, pe anul 2018, pentru Teatrul de Stat Constanţa.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli, pe anul 2018, pentru Muzeul de Artă Constanţa.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli precum şi completarea programului de evenimente culturale, pe anul 2018, pentru Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi modificarea listei de investiţii pe anul 2018 pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, conform Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, operatorului de transport SC Ada Exclusiv SRL.
Iniţiator : Vicepreşedinte – Palaz Claudiu Iorga
 
  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, conform Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, operatorului de transport SC Dan Autocond SRL.
Iniţiator : Vicepreşedinte – Palaz Claudiu Iorga
 
  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului judeţean şi a listei de investiţii ale Judeţului Constanţa, pe anul 2018.
Iniţiator : Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia

Citeşte şi:

Consilierii judeţeni liberali retrag proiectul privind subvenţionarea transportului pentru elevi şi studenţi. Iată motivul
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii