Ce se taie se fluieră. Pe net e pe dos decât pe print

Un bătrân scânteist, cu care am avut de-a face pe la începuturile mele jurnalistice, pe undeva pe la Mediafax, mi-a tăiat la un moment dat, dintr-un material, nişte informaţii savuroase şi pipărate, dar incerte. M-am revoltat. La care cetăţeanul respectiv a zâmbit şi mi-a zis:"Ce se taie nu se fluieră."

Scânteistul era din categoria "bărbos, iubitor de operă", băiat de treabă şi nu prea comunist de felul lui;principiul pe care îl formula nu avea neapărat iz ideologic şi era unul valabil nu doar la gazetă, ci şi pe alte medii liniare cum ar fi TV-ul. Cine ştie? Poate îl avea de la cineva şi mai bătrân, care prinsese presa interbelică. Dar un lucru e clar: atunci când scrii ceva, e cel mai bine să laşi pe din afară elementele incerte şi conjecturile. Presa anglo-saxonă, cea mai temeinică din lume, face de regulă fix ce făcea şi "Scânteia", chiar dacă din motive diferite.

Pe internet e fix pe dos. Ce se taie se fluieră. Fără "nu" între "se"şi "taie". E un lucru pe care bloggerii îl ştiu foarte bine, fiindcă folosesc rss şi linkback, două tehnologii care în ultimă instanţă conectează între ele site-urile, altfel spus lasă urme în locul y cu de ceva ce-ai scris pe site-ul x, chiar dacă - sau mai ales dacă - ai tăiat. Însă acest articol nu lor le este destinat, ci brandurilor care vor să se comunice pe new media. Şi celor preocupaţi de modul cum ele, brandurile, se comunică. Iar ceea ce m-a făcut să-mi aduc aminte de toată treaba cu tăiatul şi fluieratul a fost modul cum s-a legat, de două ori într-o săptămână, numele de Coca-Cola de "tăiat" şi "fluierat".