VIDEO.Polițistă din Tulcea, locul II la Memorialul Sidor Liferi după ce a concurat alături de copiii de la Kaiac-Canoe
VIDEO.Polițistă din Tulcea, locul II la Memorialul Sidor Liferi după ce a concurat alături de copiii de la
175
Marime text

Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară Tulcea sunt alături de copii nu doar în unitățile de învățământ, ci și în comunitate, în cluburile sportive și în alte activități desfășurate în timpul liber.
Subcomisar de poliție Drugă Alina, a acceptat provocarea lansată de sportivii secției de Kaiac-Canoe ai Clubului Sportiv Școlar Tulcea, cu prilejul Memorialului Sidor Liferi, revenind alături de tinerii sportivi, de această dată pentru a lua parte la competiție.
Aceasta i-a încurajat pe copii și a participat, totodată, la proba de master dedicată adulților, clasându-se pe locul al II-lea, transmite IPJ Tulcea.
Participarea a fost mai mult decât o întoarcere simbolică la sportul de performanță: a reprezentat o ocazie de a le arăta copiilor că disciplina, perseverența, respectarea regulilor și spiritul de echipă sunt valori importante atât în sport, cât și în viața de zi cu zi.
Prin astfel de activități, Biroul de Siguranță Școlară promovează prevenirea prin dialog, apropiere și puterea exemplului personal.
Mesajele privind combaterea bullyingului și a violenței sunt completate de încurajarea practicării unui sport, care contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor, la formarea caracterului și la cultivarea respectului față de ceilalți.
„Polițiștii rămân parteneri ai copiilor și în afara școlii, susținând inițiativele care îi ajută să crească în siguranță, să facă alegeri sănătoase și să își atingă potențialul”, transmite instituția.
La finalul activității, le-a fost adresat și un mesaj tinerilor sportivi:
"Dragi copii, vă doresc să păstrați mereu pasiunea pentru kaiac-canoe, curajul de a vă depăși limitele și bucuria de a lupta pentru visurile voastre. Să nu uitați că adevărata performanță înseamnă nu doar medalii, ci și caracter, respect, muncă și fair-play. Să aveți încredere în voi, să vă bucurați de fiecare reușită și să învățați din fiecare provocare."
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


