Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:47 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grupul IREC a trimis o petiţie Avocatului Poporului. Vezi de ce!

ro

25 Mar, 2014 00:00 1899 Marime text
Grupul Iniţiativa pentru Responsabilitate Civică (IREC) a luat act de Raportul de activitate pe anul 2013 al instituţiei Avocatul Poporului.
În cadrul acestui raport, la pagina 73, apare următoarea informaţie: „După ce, pe 16 decembrie 2013, o studentă de 24 de ani a fost muşcată de un câine, în staţiunea Mamaia, instituţia Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu pentru încălcarea drepturilor prevăzute de Constituţie, respectiv dreptul la integritate fizică şi psihică. Au fost solicitate informaţii Primăriei Constanţa privind modul în care organele abilitate au acţionat în vederea respectării drepturilor prevăzute de Constituţie, solicitând să ne comunice măsurile dispuse pentru a preveni apariţia unor situaţii asemănătoare. Cazul se află, în prezent, în derulare (dosar nr. 11379/2013)”.
 
Ţinând cont de faptul că nu doar în staţiunea Mamaia au existat astfel de incidente, Grupul IREC a transmis instituţiei Avocatul Poporului o petiţie în care a prezentat cazuri similare semnalate în presă în perioada decembrie 2013 - martie 2014. În petiţie, grupul IREC a solicitat Avocatului Poporului un comunicat de presă cu cazurile în care s-a sesizat din oficiu atunci când persoanele fizice au fost muşcate sau atacate de câinii fără stăpân de pe spaţiul public. Grupul a mai solicitat ca Avocatul Poporului să comunice dacă se va sesiza din oficiu, având în vedere că drepturile cetăţenilor sunt încălcate de prezenţa în număr extrem de mare a câinilor fără stăpân. Grupul IREC reaminteşte faptul că cetăţenii care se află în situaţii similare pot să trimită petiţii cu prezentarea succintă a drepturilor şi libertăţilor încălcate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii