Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:52 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din culisele presupusei mite electorale de la Kogălniceanu Mandate de reţinere, leşin în sediul Poliţiei şi scandal ca la uşa cortului

ro

07 Dec, 2012 00:00 1951 Marime text
La aproximativ şapte luni de la deschiderea dosarului legat de o presupusă mită electorală de la Mihail Kogălniceanu, în cauză, procurorii constănţeni au dispus reţinerea preventivă a unui număr de patru persoane.

Aseară, în faţa magistraţilor Judecătoriei Constanţa erau aşteptaţi, pentru o posibilă arestare preventivă, Iulian Cabuz, Florin Butcaru, Mihăiţă Caratană şi Mitrenga Dumitru. De altfel, în urmă cu două seri, după emiterea mandatelor de reţinere, lui Florin Butcaru i s-a făcut rău în sediul Poliţiei unde a şi leşinat, iar Mihăiţă Caratană a făcut scandal, motiv pentru care va fi cercetat şi pentru ultraj. Nu este de trecu cu vederea faptul că Mihăiţă Caratană, fratele său Mişu Caratană, Dumitru Mitrenga dar şi alţi indivizi sunt judecaţi pentru răpirea unor ciobani pe care i-ar fi forţat să muncească prin înfometare şi violenţe. Revenind la dosarul presupusei mite electorale, la data de 25 iunie, Liviu Ghiorţu, Daniel Bîrcu şi Laurenţiu Ştefan Caracostea au fost trimişi în judecată pentru presupuse infracţiuni legate de Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Nu este de trecut cu vederea faptul că, pe data de 21 iunie, la zece zile după alegeri, în acelaşi dosar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat instanţa de judecată cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de şase persoane cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizare a infractorului. În sarcina celor şase s-a reţinut că aceştia, cu ocazia audierii în calitate de martori în cauza privind trei inculpaţi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mită electorală, ar fi făcut declaraţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale în faţa organelor de cercetare penală, în scopul favorizării primilor trei inculpaţi trimişi în judecată, în încercarea de a îngreuna urmărirea penală.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii